Acum 21 de ani, cu ocazia lansării versiunii iniţiale a jocului Resident Evil 2 (Biohazard 2 în Japonia), Capcom a apelat la renumitul regizor George A. Romero (Night of the Living Dead, Dawn of the Dead, Day of the Dead, Land of the Dead etc., un veritabil pionier al filmelor cu zombies) în vederea realizării unui spot publicitar pentru acea ediţie originală a jocului.
Două decenii mai târziu, în pragul apariţiei remake-ului Resident Evil 2, Capcom lansează un trailer live action similar, conceput drept tribut pentru George A. Romero, dispărut dintre noi în 2017. Atât noul trailer, cât şi reclama originală, pot fi vizionate în continuare. În plus, avem parte şi de un trailer de lansare “tradiţional”, pe care îl puteti urmări un pic mai jos.
Resident Evil 2 a fost refăcut în totalitate cu ajutorul motorului grafic RE Engine, acelaşi folosit de Resident Evil 7: Biohazard. De această dată însă, nu doar grafica a fost adusă la zi, remake-ul folosind o perspectivă third person over the shoulder în detrimentul camerelor fixe din ediţia iniţială, precum şi o serie întreagă de mecanici de joc actuale. Avem din nou ocazia să-i controlăm pe cei doi eroi din Resident Evil 2: Leon S. Kennedy şi Claire Redfield, în încercarea lor de a supravieţui epidemiei zombie din Raccon City. Fiecare beneficiază de propria campanie, cu propriile puzzle-uri şi alte elemente unice.
Remake-ul Resident Evil 2 va fi lansat mâine, 25 ianuarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.