Astăzi, am ajuns la episodul final al listei noastre de recomandări în ceea ce priveşte cele mai bune jocuri din 2018, acesta fiind dedicat unor categorii speciale. Până a ajunge însă acolo, să recapitulăm genurilor deja prezentate în părţile anterioare: RPG, racing, strategie (prima parte), shooter, action, adventure (partea a doua), simulator sportiv, horror, open world (partea a treia), fighting, platformer şi multiplayer (partea a patra).
În acest ultim capitol al recomandărilor noastre ne oprim asupra a doua categorii speciale: jocurile cu cea mai buna grafică şi titlurile ce au beneficiat de cele mai captivante poveşti din 2018. De asemenea, încheiem cu „premiul de excelenţă”, acordat pentru companiile şi/sau produsele care au excelat în 2018, dar şi cu dezamăgirea anului.
Acestea fiind spuse, înainte de trecerea în noul an, redacţiile Go4it şi Go4games vă urează un călduros “La mulţi ani!” şi vă aşteaptă să petrecem împreună un 2019 şi mai plin de jocuri bune!
GRAFICĂ
GOD OF WAR
(Santa Monica Studio/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4
Ce reuşesc unele studiouri să “scoată” din PlayStation 4 în al cincilea an de existenţă al consolei este de-a dreptul uimitor. După ce Uncharted 4, The Lost Legacy şi Horizon Zero Dawn ne-au impresionat în anii trecuţi, în 2018 a venit vremea ca God of War să ne lase cu gura cascată. Este greu de crezut că o asemenea operă de artă vizuală rulează pe un procesor din familia AMD Jaguar, considerat low end chiar şi în 2013, dar cât se poate de adevărat. Mai mult, dacă aveţi un PS4 Pro vă puteţi bucura de God of War în rezoluţie 4K (via checkboarding), sau de un framerate sensibil crescut în rezoluţia standard 1080p.
BATTLEFIELD V
(DICE/Electronic Arts)
PS4/Xbox One/PC
Battlefield V poate fi acuzat de multe lucruri, nu însă şi în ceea ce priveşte latura sa tehnologică, jocul celor de la DICE reprezentând un veritabil vârf de lance în ceea ce priveşte grafica pe PC. Lăsând la o parte optimizările ce permit rularea jocului pe o gamă destul de variată de sisteme, Battlefield V este “campionul” tehnologiei RTX de la NVIDIA, fiind, în acest moment, singurul titlu ce oferă suport pentru aceste funcţii de raytracing în timp real, prin intermediul cărora pot fi redate, într-o manieră mai realistă ca niciodată, reflexiile din joc.
Menţiuni: RED DEAD REDEMPTION 2, FORZA HORIZON 4
POVESTE
RED DEAD REDEMPTION 2
(Rockstar Games)
PlayStation 4/Xbox One
Putem spune că în 2018 nu a existat fir narativ mai bine conceput şi redat decât cel din Red Dead Redemption 2. Nu se poate ca povestea lui Arthur Morgan, John Marston şi a întregii găşti Van der Linde să nu te atingă la coarda sensibilă, modul în care aceasta evoluează pe parcursul jocului reprezentând probabil cea mai mare realizare din întreaga istorie a celebrului studio Rockstar Games. La întregirea tabloului narativ al jocului contribuie şi interpretările de excepţie ale unor actori precum Benjamin Byron Davis (Dutch van der Linde), Rob Wiethoff (John Marston) şi, în special, Roger Clark, de-a dreptul stălucitor în rolul eroului principal Arthur Morgan.
DETROIT: BECOME HUMAN
(Quantic Dream/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4
După cum aminteam şi într-una dintre părţile anterioare ale listei noastre de recomandări, Detroit: Become Human reprezintă apogeul creaţiilor moderne ale studioului Quantic Dream, performanţă atinsă în special datorita poveştii şi modului în care aceasta este expusă de personajele din joc. Ceea ce părea doar un nou episod din “saga lui David Cage” a ieşit în evidenţă graţie purei emoţii induse de Valorie Curry personajului Kara, de naturaleţea de-a dreptul naivă a androidului Connor, interpretat magistral de Bryan Dechart, dar şi a laturii umane, atât cu bune, cât şi cu rele, scoase în evidenţă de experimentatul Clancy Brown în rolul detectivului Hank Anderson.
Menţiuni: UNAVOWED
PREMIUL DE EXCELENŢĂ
SONY, MICROSOFT, NINTENDO
Da, aţi citit bine: toţi cei trei mari deţinători de platforme dedicate jocurilor video merită toate laudele noastre în 2018. Sony a continuat să finanţeze şi să lanseze jocuri exclusive de excepţie pentru PlayStation 4, cum ar fi Shadow of The Colossus, Detroit: Become Human sau excelentele Spider-Man şi God of War, precum şi titluri VR de calitate precum Firewall Zero Hour sau Astro Bot Rescue Mission. Microsoft şi-a pregătit terenul prin achiziţionarea de noi studiouri (cum ar fi Ninja Theory sau Obsidian Entertainment), a consolidat poziţia Xbox One X drept cea mai dorită consolă 4K a momentului (Red Dead Redemption 2 rulează în rezoluţie 4K nativă pe acest model!) şi a continuat să dezvolte serviciul Xbox Game Pass, ce promite să se transforme într-un veritabil Netflix al jocurilor video. Nu în ultimul rând, Nintendo a continuat să ofere software de calitate pentru Nintendo Switch, transformându-şi consola hibrid într-o opţiune viabilă pentru orice tip de gamer, fie acesta veteran sau casual.
DEZAMĂGIREA ANULUI
BLIZZARD ENTERTAINMENT ŞI DIABLO IMMORTAL
Deşi iniţial am fost tentaţi să acordăm această nedorită “distincţie” celor de la Bethesda pentru starea jalnică în care a fost lansat Fallout 76, experienţele anterioare ne-au amintit că jocurile online de acest tip pot fi îmbunătăţite, în timp, acolo unde există voinţă. Şi, oricât de dezamăgitor a fost acest recent Fallout, nimic nu s-a comparat cu sentimentele de trădare, tristeţe profundă şi veritabilă furie pe care le-am trăit atunci când, la BlizzCon 2018, după o perioadă intensă de zvonuri şi confirmări parţiale (venite chiar din partea companiei!), Blizzard Entertainment a ales să dezvăluie Diablo Immortal, un MMO “made in China” pentru dispozitive mobile. O veritabilă jignire pentru toţi fanii înrăiţi, atât pentru cei prezenţi la faţa locului, în Anaheim Convention Center, cât şi pentru cei care urmăreau transmisia în direct a evenimentului, pe tot mapamondul. “Cum, nu aveţi telefoane mobile?” Ba da, dar preferăm să jucăm titluri serioase pe PC sau console şi nu experienţe diluate, superficiale şi cu accent pus pe mecanicile de tip Pay-to-win.
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2018 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelenţă, Dezamăgirea anului