Seria DOOM tocmai a împlinit nu mai puţin de 25 de ani, un sfert de veac de când industria jocurile video a fost schimbată pentru totdeauna, termeni acum consacraţi precum fist person shooter sau DeathMatch făcându-şi aparaţia graţie revoluţionarului joc realizat de studioul id Software.
Acum, atât actualul deţinător al drepturilor în ceea ce priveşte seria DOOM (Bethesda, care a cumpărat întregul studio id Software in 2009), cât şi John Romero, fost membru al id Software şi designer-ul principal din spatele primelor două titluri DOOM (dar şi al faimosului Quake), au adus propriile tributuri legendarei serii. Astfel, Bethesda a lansat un clip aniversar, pe care îl puteţi urmări mai sus, şi a înfiinţat Fan Club-ul DOOM, pe care îl puteţi accesa la adresa SlayersClub.com. Cei care se alătură acestui Fan Club vor primi skin-ul exclusiv 25th Anniversary Zombie DOOM Slayer pe care îl vor putea folosi în viitorul DOOM Eternal, atunci când acesta va fi lansat.
De asemenea, John Romero, mintea creativă din spatele primelor două episoade ale seriei DOOM, a anunţat lansarea lui Sigil, un nou expansion pack pentru primul DOOM, care va adăuga jocului un al cincilea episod. Acesta va include nu mai puţin de nouă niveluri noi single player, precum şi nouă hărţi noi pentru DeathMatch, toate acestea fiind concepute chiar de către Romero. Sigil va fi disponibil, în mod gratuit, în luna februarie a anului viitor, şi va necesita versiunea completă a primului DOOM pentru a putea fi rulat. Cei de la Limited Run Games vor oferi şi ediţii fizice foarte limitate ale acestui expansion realizat de John Romero, care vor include şi o coloană sonoră realizată de chitaristul Buckethead (ex-Guns n’Roses), ce nu va fi disponibilă în versiunea gratuită.
Jocurile întregii serii DOOM, pornind de la titlurile din anii ’90, trecând prin DOOM 3 şi sfârşind cu recentul DOOM din 2016, sunt disponibile prin intermediul Steam. Noul titlu al seriei – DOOM Eternal – va fi lansat, cel mai probabil, în cursul anului viitor, pentru PlayStation 4, Xbox One, PC şi Nintendo Switch.