În cadrul prezentării ţinute de Microsoft cu ocazia evenimentului X018 din Mexic, un întreg segment a fost dedicat viitorului Devil May Cry 5. Astfel, am putut admira studioul Capcom din Osaka unde este dezvoltat jocul şi am putut afla câteva noutăţi legate de gameplay-ul din DMC5: jucătorii vor avea la dispoziţie o secţiune specială, numită The Void, unde vor putea exersa loviturile, combo-urile şi mişcările speciale ale personajelor. Mai mult, aici vor putea fi testate şi multiplele modele de Devil Breaker ale lui Nero (braţele sale cibernetice), fiecare cu conferind propriile abilităţi speciale.
De asemenea, jurnalistul Geoff Keighley a confirmat că Devil May Cry 5 va fi prezent şi pe scena The Game Awards 2018, Capcom urmând să dezvăluie noutăţi despre joc cu această ocazie.
As just mentioned at #X018 there will be news and reveals about Devil May Cry 5 at #TheGameAwards on December 6. @DevilMayCry pic.twitter.com/NUmDKhjYaX
— Geoff Keighley (@geoffkeighley) November 10, 2018
Devil May Cry 5 urmează să fie lansat pe 8 martie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.