Call of Duty Black Ops 4 sparge recordurile de vânzări în format digital. Vânzările pe disc sunt dezamăgitoare (în UK)

Autor: Cosmin Aionita | 15.10.2018
Call of Duty Black Ops 4 sparge recordurile de vânzări în format digital. Vânzările pe disc sunt dezamăgitoare (în UK)

Activision are din nou motive de laudă legate de seria Call of Duty: Black Ops 4, proaspăt lansatul nou titlu al acestei francize, a doborât un nou record, devenind cel mai bine vândut joc al companiei, în regim digital, în prima zi de disponibilitate pe piaţă (conform datelor de vânzări înregistrate  pe 12 octombrie).

Astfel, în prima sa zi, Call of Duty: Black Ops 4 a înregistrat cele mai multe achiziţii digitale, la nivel global, pe PlayStation Store din întreaga istorie a acestui serviciu. De asemenea, a fost cel mai bine vândut joc digital pentru Xbox One al celor de la Activision pe Xbox Store, în ziua lansării. Nu în ultimul rând, versiunea pentru PC a jocului, disponibilă pentru prima dată în istoria seriei doar prin intermediul serviciului Battle.net, a înregistrat, în prima zi, vânzări digitale duble faţă de precedentul titlu al serieiCall of Duty: WWII.

Lucrurile nu au stat însă la fel de bine în ceea ce priveşte prestaţia versiunilor retail ale jocului (ediţiile fizice, pe disc, disponibile în magazinele de profil). Astfel, în Regatul Unit al Marii Britanii, vânzările de discuri Call of Duty: Black Ops 4 au fost aproape la jumătate faţă de Call of Duty: WWII, înregistrându-se astfel cel mai slab start al unui titlu din serie de la Call of Duty 4: Modern Warfare (2007) şi până acum. Chiar şi în aceste condiţii, Black Ops 4 a ocupat locul fruntaş în topul vânzărilor săptămânale din UK, 58% dintre exemplarele comercializate fiind pentru PlayStation 4, 41% pentru Xbox One, restul de 1% fiind rezervate ediţiei boxed pentru PC.

Cât despre piaţa locală, situaţia pare complet diferită faţă de cea din Marea Britanie, păstrând bineînţeles proporţiile. Reprezentantul din România al publisher-ului Activision a confirmat pentru Go4games că vânzările retail din primul weekend pentru Call of Duty: Black Ops 4 au depăşit performanţele înregistrate în intervalele similare de către toate titlurile precedente ale seriei, majoritatea clienţilor din România optând pentru versiunile de PC şi PlayStation 4 ale jocului.

Call of Duty: Black Ops 4 este disponibil acum, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News