Ubisoft a anunţat câteva detalii suplimentare despre ediţia remasterizată a jocului Assassin’s Creed III, promisă pentru deţinătorii de Season Pass al noului Assassin’s Creed Odyssey.
Astfel, se pare că nu vom avea parte doar de o redare a vechiului joc la o rezoluţie superioară, echipa producătoare investind timp şi resurse în procesul de remasterizare. Assassin’s Creed III Remastered va include următoarele îmbunătăţiri grafice:
• posibilitatea de a juca în rezoluţie 4K (cu High Dynamic Range activat) pe PlayStation 4 Pro, Xbox One X şi PC, precum şi în FullHD 1080p pe PlayStation 4 şi Xbox One
• texturi de rezoluţie înaltă
• noi modele pentru personajele din joc
• un nou sistem de iluminare bazat pe Physically Based Rendering
• mulţimi de NPC-uri mai numeroase, medii de joc şi efecte speciale mai detaliate
În plus, această ediţie remasterizată a lui Assassin’s Creed III va include şi tot conţinutul suplimentar lansat pentru varianta iniţială a jocului: Benedict Arnold Missions, Hidden Secrets Pack şi Tyranny of King Washington (cu toate cele trei episoade ale sale: The Infamy, The Betrayal, The Redemption). Mai mult, în pachet va fi inclusa şi o remasterizare completă pentru Assassin’s Creed Liberation, care va beneficia de aceleaşi îmbunătăţiri grafice amintite mai sus.
Conform informaţiilor listate de Ubisoft, Assassin’s Creed III Remastered îşi va face apariţia în luna martie 2019, mai întâi pentru deţinătorii de Season Pass al jocului Assassin’s Creed Odyssey, urmând ca, mai apoi, să fie disponibil şi separat.