Telltale Games, foarte aproape de faliment

Autor: Cosmin Aionita | 24.09.2018
Telltale Games, foarte aproape de faliment

Weekend-ul ce tocmai a trecut nu s-a dovedit a fi foarte fericit, în special pentru o bună parte dintre angajaţii studioului/publisher-ului Telltale Games. Vineri, aproximativ 250 de angajaţi ai companiei au fost concediaţi, fără niciun fel de compensaţie financiară. Telltale Games avea dificultăţi financiare de ceva vreme, trecând printr-o schimbare de conducere, un proces cu fostul CEO al companiei şi o reorganizare a forţei de muncă din cadrul studioului (aproximativ 30% dintre numărul de angajaţi de anul trecut fuseseră deja disponibilizaţi).

Pentru situaţia financiară delicată din prezent, chiar cei de la Telltale Games l-au acuzat pe Kevin Bruner, fostul fondator şi CEO al companiei, acesta fiind înlăturat de la conducerea companiei în toamna anului trecut, fiind înlocuit de Pete Hawley, fost general manager al Zynga. Din păcate, măsurile de redresare luate de Hawley se pare ca nu au fost suficiente, cei de la Telltale Games fiind implicaţi şi într-un proces cu fostul CEO. Mai mult, gurile rele spun că înţelegerea pe care compania ar fi avut-o cu Netflix, ce implica şi realizarea unei serii de jocuri episodice Stranger Things, a căzut, privându-i pe cei de la Telltale Games de o sursă importantă de finanţare.

În aceste condiţii, majoritatea echipei de la Telltale Games a fost concediată, fiind păstrat doar un personal de 25 de angajaţi, cu ajutorul căruia compania speră să-şi poată indeplini obligaţiile contractuale pe care le are faţă de anumiţi parteneri. Unele surse sugerează că ar fi vorba de finalizarea ultimului sezon al seriei The Walking Dead (al cărei episod secund urmează să fie lansat mâine), altele vorbesc despre anularea tuturor proiectelor companiei (inclusiv The Walking Dead – The Final Season) în afară de adaptarea Minecraft: Story Mode pentru Netflix, care urmează să fie finalizată de echipa rămasă, înainte de închiderea definitivă a studioului. Cert este că toate proiectele “de viitor” ale Telltale Games, cum ar fi The Wolf Among Us Season 2, au fost anulate.

Pete Hawley, actualul CEO al companiei, a recunoscut la rândul său că studioul va continua cu doar 25 de angajaţi, insistând însă asupra faptului ca se vor face toate eforturile pentru ca Telltale Games să nu se inchidă definitiv. De asemenea, Hawley a promis un update referitor la viitorul portofoliului de jocuri al Telltale Games.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News