Anthem – trailer, imagini noi şi versiune demo confirmată

Autor: Cosmin Aionita | 03.09.2018
Anthem – trailer, imagini noi şi versiune demo confirmată

Electronic Arts şi studioul BioWare s-au folosit de ocazia oferită de PAX West 2018 pentru a dezvălui un nou trailer pentru Anthem, acesta punând accentul pe ideea că fiecare jucător va beneficia de un storyline personalizat în cadrul universului acestui joc. Noul trailer este acompaniat de o serie de imagini noi din Anthem, pe care le puteţi admira în galeria de mai jos.

Mai mult, producătorii au confirmat că Anthem va beneficia şi de o versiune demo, nefiind vorba despre un beta sau un test similar menit să prezinte o versiune aflată în lucru a jocului. Nu, va fi vorba despre o versiune demonstrativă propriu-zisă, pe care o parte a jucătorilor o vor putea încerca începând cu 1 februarie 2019. De ce doar o parte? Pentru că se pare că Electronic Arts nu înţelege scopul lansării unui astfel de demo, acesta urmând să fie disponibil doar pentru abonaţii EA Access (pe Xbox One), Origin Access sau Origin Access Premier (pe PC), precum şi pentru jucătorii care au plasat deja o precomandă pentru Anthem. Cu alte cuvinte, doar pentru utilizatorii care au ales să plătească. Pentru un demo, care ar trebui să fie gratuit…

Anthem este un shared-world action-RPG, în cadrul căruia până la patru jucători, numiţi Freelanceri, se vor putea grupa pentru a lupta împreună împotriva ameninţărilor, faunei exotice şi a condiţiilor meteo potrivnice. Echipaţi cu exosuit-urile numite Javelins, fiecare dotate cu arme şi abilităţi proprii, Freelancerii rămân singura speranţă pentru ca omenirea să supravieţuiască.

Anthem va fi lansat pe 22 februarie 2019, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (prin Origin).

Anthem

AnthemAnthem

AnthemAnthem

AnthemAnthem

AnthemAnthem

Urmărește Go4Games.ro pe Google News