Colegii de la IGN au publicat un nou clip din Spyro Reignited Trilogy, prezentând astfel secvenţe noi de gameplay din nivelul “Colossus”, din cel de-al doilea joc al seriei – Spyro 2: Ripto’s Rage.
Pachetul Spyro Reignited Trilogy va include primele trei jocuri ale acestei serii: Spyro The Dragon, Spyro 2: Ripto’s Rage! şi Spyro: Year of The Dragon, refăcute de la zero, cu peste 100 de niveluri, personaje clasice precum Sparx the Dragonfly, Hunter, Sheila, Agent 9! şi Sgt. Byrd, precum şi îmbunătăţiri în privinţa controlului, camerei, secvenţelor cinematice şi iluminării. Fiecare nivel din Spyro Reignited Trilogy a fost atent refăcut, pe baza celor din titlurile originale, folosind motorul grafic Unreal Engine 4.
De asemenea, personajele au fost reimaginate, mecanicile de gameplay îmbunătăţite, nivelul de detaliu a crescut, schema de control a fost adaptată pentru ambele stick-uri analogice, iar coloana sonoră, aparţinând compozitorului Stewart Copeland, a fost şi ea refăcută. Nu în ultimul rând, Tom Kenny, actorul care i-a împrumutat vocea lui Spyro în Spyro 2: Ripto’s Rage! şi Spyro: Year of the Dragon se reîntoarce pentru a-i da voce din nou dragonului violet pe parcursul tuturor celor trei jocuri.
Spyro Reignited Trilogy va fi lansat pe 21 septembrie 2018, în ediţii pentru PlayStation 4 şi Xbox One.