Conferinţa de presă Sony PlayStation de la E3 2018 a debutat în forţă cu un nou clip din The Last of Us Part II, acesta prezentând un nou segment cinematic din joc, precum şi primele secvenţe de gameplay din noul titlu al celor de la Naughty Dog.
The Last of Us Part II se află acum în plină producţie în cadrul studioului Naughty Dog, de regia jocului fiind din nou responsabil Neil Druckmann (The Last of Us, Uncharted 2 şi Uncharted 4).
Actorii Troy Baker şi Ashley Johnson îşi vor relua rolurile lui Joel şi Ellie, pentru a continua povestea din primul The Last of Us. De această dată Ellie va fi personajul principal al jocului, eroina urmând să fie un pic mai în vârstă (19 ani) în The Last of Us Part II.
The Last of Part II este aşteptat pentru PlayStation 4, nefiind oferite încă detalii despre o eventuală perioadă de lansare.