THQ Nordic a confirmat data de lansare pentru Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered, această ediţie adusă la zi a jocului din 2009 urmând să-şi facă apariţia pe 3 iulie 2018. Cu această ocazie, a fost lansat şi un nou trailer, pe care îl puteţi urmări mai jos, şi au fost oferite şi câteva detalii tehnice despre această versiune remasterizată.
Astfel, Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered va fi disponibili atât pentru consolele din gama PlayStation 4, cât şi pentru cele din familia Xbox One. Iată preset-urile de rezoluţii şi framerate-uri ce vor putea fi folosite pe aceste console:
• Xbox One: 900p (1600×900) @ 60 FPS
• Xbox One X: 1800p (3200×1800) @ 60 FPS sau 4K (3840×2160) @ 30 FPS
• PlayStation 4: 1080p (1920×1080) @ 60 FPS
• PlayStation 4 Pro: 1500p (2667×1500) @ 60 FPS sau 4K (3840×2160) @ 30 FPS
De asemenea, Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered va fi disponibil şi pentru PC, unde va oferi suport pentru rezoluţii de până la 4K (3840×2160) şi, drept bonus, va fi complet gratuit pentru cei care deţin deja ediţia originală de Red Faction: Guerrilla pe Steam.
Gameplay-ul open world bazat pe distrugerea clădirilor din mediul înconjurător va fi păstrat intact, ediţia Re-Mars-tered urmând să includă atât campania single player din Red Faction: Guerrilla, cât şi componenta multiplayer online a jocului. În plus, după cum era de aşteptat, sunt promise numeroase noutăţi de ordin grafic: texturi refăcute, efecte noi precum specular mapping, redarea îmbunătăţită a umbrelor, iluminare îmbunătăţită, noi shadere şi efecte de post-procesare.
Red Faction: Guerrilla Re-Mars-tered va fi lansat pe 3 iulie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.