Ni no Kuni II Revenant Kingdom Review: un basm oriental pentru copiii de toate vârstele

Au trecut deja cinci ani de la debutul lui Ni no Kuni: Wrath of the White Witch, un titlu care a devenit un punct de referinţă atât pentru fanii jocurilor anime, cât şi pentru pasionaţii de JRPG-uri. O mare parte a succesului său s-a datorat stilului artistic tipic dezvoltatorilor din cadrul Studio Ghibli, care reuşesc să scoată copilul ascuns în sufletul fiecăruia dintre noi. Astfel, nu este de mirare că Level-5, studioul responsabil pentru continuare, a trebuit să se ridice la un nivel al aşteptărilor deosebit de ridicat.

Noii producători au ales însă propria cale şi, în loc să continue moştenirea primului episod, au ales să ne prezinte interpretarea lor personală. Astfel, deşi Ni no Kuni II: Reventant Kingdom arată foarte bine, este clar diferit de stilul artistic atât de evident al Studio Ghibli, în timp ce aventurile lui Oliver sunt lăsate în urmă, făcând loc peripeţiilor lui Evan Pettiswhisker Tildrum, un tânăr conducător ce şi-a propus să construiască regatul perfect. Rezultatul este o aventură diferită din punct de vedere vizual, cu un gameplay mai complex, dar la fel de fermecătoare precum jocul original.

Locul unde au loc evenimentele a rămas neschimbat, regatul Ding Dong Dell fiind din nou cadrul ales pentru aventurile ce se desfăşoară la 100 de ani după întâmplările din primul Ni no Kuni. Călătoria de formare a tânărului prinţ din familia Tildrum este pusă în mişcare de moartea tatălui său, el urmând să fie încoronat ca noul rege al ţinutului. Trădarea consilierului regal Mousinger şi puciul pus la cale de acesta perturbă însă pacea regatului, viaţa tânărului prinţ fiind salvată de conducătorul lumii civilizate, Roland, care în mod magic este teleportat, din limuzina blindată menită să apere viaţa preşedintelui SUA, în palatul regal din Ding Dong Dell. Evitarea asasinilor îl determină pe Evan să ia o decizie radicală: în loc să caute răzbunare şi să-şi recucerească tronul, el alege să înfiinţeze un nou regat, în care să nu existe războaie şi în care toţi locuitorii, indiferent de rasă sau sex, să poată trăi în pace.

Intriga dă tonul întregii poveşti, în care producătorii au încercat să abordeze subiecte mai grele, precum interesele meschine din politică puse la punct pentru atingerea de câştiguri personale, tensiunile dintre diferitele rase şi egalitatea dintre sexe, păstrând tot timpul însă abordarea inocentă tipică basmelor pentru copii. Pe parcursul celor 50 de ore de joc necesare pentru finalizarea poveştii principale, jucătorii vor întâmpina misiuni care tratează multe astfel de subiecte mature, fără să ofere însă o concluzie semnificativă.

Personajele vor evolua însă în urma îndeplinirii acestor misiuni, personalităţile lor sau concepţiile asupra lumii fiind adesea schimbate. Evan, de exemplu, deşi pare să aibă o abordare naivă în tot ceea ce face, îşi va păstra inocenţa de-a lungul întregului joc. Chiar dacă va dobândi înţelepciunea necesară conducerii unui regat, el nu se va transforma într-un adult cu o gândire mai sumbră, ci va rămâne un idealist cum doar copiii pot fi.

Luată în ansamblu, povestea este una mai matură decât cea din primul Ni no Kuni, lucru evidenţiat şi de necesitatea construirii şi populării unui regat care, în cele din urmă, va cuprinde întreaga lume de joc. Dacă în Wrath of the White Witch toată atenţia era îndreptată asupra poveştii şi aventurii, Revenant Kingdom încearcă să echilibreze povestea şi gameplay-ul, făcându-le la fel de importante. Cu alte cuvinte, acum nu te vei scufunda doar în aventurile personajelor principale la fel ca într-un basm, ci, aidoma unui roman care ţinteşte audienţe mai mature, va trebui să fii atent şi la alte elemente precum sistemul de luptă desfăşurat pe două niveluri, extinderea şi administrarea regatului, explorarea hărţii şi revizitarea unor zone după obţinerea de noi abilităţi.

Sistemul de luptă lent din primul Ni no Kuni a fost înlocuit de o abordare mai dinamică şi mai accesibilă. Noile lupte oferă aceeaşi profunzime tactică, fiind însă mai uşor de înţeles şi de însuşit: în loc să controleze creaturile invocate de fiecare erou în parte, jucătorii vor controla direct eroii. Companionii pe care îi întâlneşte Evan de-a lungul aventurilor sale pot fi organizaţi într-o echipă de trei eroi, jucătorul având libertatea să aleagă oricând pe care dintre cei trei vrea să-l controleze, ceilalţi doi fiind dirijaţi de AI. Componenţa echipei poate fi schimbată oricând, pentru a profita de slăbiciunile diferiţilor oponenţi.

Nu au dispărut în totalitate nici minionii pe care îi trimiteam în luptă în primul episod. Locul lor a fost luat de nişte spirite higgledy, care sunt asociate cu diferite elemente precum focul sau aerul. Ele participă la lupte sub forma de mici hoarde, care, deşi pot fi activate de jucător, după emiterea comenzii de atac sau de vindecare vor acţiona în mod independent, urmând un model preprogramat. Cea mai mare provocare, dar şi cele mai satisfăcătoare lupte vor fi cele în care trebuie să învingi nişte creaturi considerabil mai mari decât aventurierii controlaţi de tine. Doborârea fiecărui astfel de boss aduce după sine un bine meritat sentiment de împlinire.

Acestor lupte la scară mică li s-a adăugat un nou strat, reprezentat de confruntările dintre armate. Calea spre atingerea visului lui Evan, de a avea un regat în care să nu mai existe războaie, este presărată cu multe confruntări armate, inclusiv cu forţele facţiunilor adverse. Aceste mini-războaie se poartă cu ajutorul trupelor care sunt împărţite în patru categorii, guvernate de o regulă asemănătoare cu jocul în care piatra ciobeşte foarfeca, foarfeca taie hârtia, iar hârtia înveleşte piatra. Astfel fiecare tip de unitate are slăbiciunile ei faţă de o altă unitate, lucru care trebuie luat în calcul de jucător. Bătăliile dintre armate sunt considerate câştigate după ce efectivele adverse sunt reduse la zero. După primele astfel de confruntări relativ simple, lucrurile se complică şi jucătorul va trebui să învingă chiar şi monştri de mare putere folosind suliţaşi, arcaşi sau pedestraşi. Astfel, chiar dacă ne gândim la Ni no Kuni II ca la un RPG, confruntările tipice jocurilor de strategie au un rol important în desfăşurarea evenimentelor.

Un alt mecanism nou, care conferă o profunzime tactică şi mai mare, este aşa numitul Tactics Tweaker, care permite jucătorilor să-şi personalizeze complet maniera în care abordează luptele. În esenţă, acest sistem este un instrument de precizie cu ajutorul căruia jucătorul poate să decidă dacă, în urma bătăliilor, preferă să obţină mai multă experienţă sau mai multă pradă, dacă preferă să fie mai eficient în luptă împotrivă unor categorii de monştri (fiind automat mai slab împotriva altora), dacă preferă ca atacurile magice să fie mai eficiente, sau poate cele de la distanţă. Sistemul este foarte bine echilibrat, iar fiecare avantaj obţinut înseamnă şi un dezavantaj. De exemplu, dacă vrei mai multe puncte de experienţă în urma luptelor, vei primi mai puţin aur, iar dacă vrei să fii mai rezistent la foc, vei fi mai vulnerabil la gheaţă. Sistemul este dinamic, astfel în orice moment poţi alege un stil care să se adapteze provocărilor de care trebuie să treci.

După ce ai teritoriile şi ai instaurat pacea atât de necesară prosperităţii, este momentul să te ocupi şi de administrarea regatului în sine. Jocul include peste 150 de specialişti ce pot fi recrutaţi şi mutaţi în regatul tău, fiecare dintre ei excelând într-un anumit domeniu. Construind şi îmbunătăţind facilităţile necesare şi punându-ţi supuşii la muncă vei putea obţine diferite avantaje economice şi militare, care să te ajute şi mai mult cu extinderea regatului tău. Aceşti specialişti sunt presăraţi însă în întregul joc şi accesul la ei este condiţionat de îndeplinirea anumitor misiuni. Astfel, producătorii s-au asigurat că utilizatorii care vor să aibă un regat ca de basm şi vor să termine tot jocul, nu doar povestea principală, vor fi nevoiţi să exploreze fiecare colţişor al lumii de joc, ba chiar de mai multe ori.

Ni no Kuni II îşi arată cu adevărat faţa abia după primele 10-15 ore de joc. Abia în acel moment ne dăm seama că mecanismele de gameplay amintite deja reprezintă doar o parte din ce ne-au pregătit producătorii. Pe lângă varietatea de gameplay implementată de Level-5, surprinzător este şi faptul că diferitele elemente se îmbină perfect şi funcţionează împreună fără cusur. Indiferent că vei explora labirinturi în care trebuie să-ţi planifici fiecare pas, că vei înfrunta monştri, că vei căuta ingrediente rare sau că vei alege să dezvolţi noi tehnologii, vei simţi că toate acestea fac parte din acelaşi joc ingenios. Niciun element de gameplay nu lasă de dorit şi nu lasă impresia că a fost adăugat doar ca o statistică cu care să se laude echipa de marketing. Durata de peste 50 de ore poate să fie înfricoşătoare, în special pentru generaţia care caută satisfacţie imediată sub forma unor jocuri ce se pot termina într-o după amiază. Pentru gamerii adevăraţi însă, care sunt dispuşi să investească timp şi efort într-un joc, Ni no Kuni II se va dovedi a fi un veritabil mărgăritar, care merită parcurs şi savurat cap-coadă.