Past Cure – versiunea demo este disponibilă pe Steam

Autor: Cosmin Aionita | 14.02.2018
Past Cure - versiunea demo este disponibilă pe Steam

După cum au promis săptămâna trecută, cei de la Phantom 8 Studio au lansat astăzi versiunea demonstrativă pentru Past Cure, thriller-ul lor SF ce încearcă să combine elementele de acţiune cu cele horror. Demo-ul poate fi descărcat în mod gratuit de pe pagina de Steam a jocului, apasând butonul „Download Demo”. Cerinţele de sistem pentru versiunea de PC a jocului pot fi consultate aici.

Eroul principal din Past Cure este Ian, un fost soldat de elită, întemniţat într-o locaţie secretă şi folosit drept cobai în experimente tulburătoare. Acestea, deşi i-au conferit anumite abilităţi ieşite din comun, cum ar fi posibiltitatea de a manipula gândurile altor oameni sau telekinezia, l-au aruncat pe Ian într-o stare de nebunie perpetuă, prezentă mai ales în visele sale. Pe măsură ce Ian îşi utilizează însă abilităţile speciale, nebunia începe să-şi facă simţită prezenţa şi în viaţa de zi cu zi.

Aflat în căutarea unui leac, dar şi mânat de dorinţa de răzbunare, Ian, cu ajutorul fratelui său Markus şi al agentei duble cu numele de cod „Sophia”, îi va vana pe oamenii responsabili pentru situaţia lui actuală. Astfel, gameplay-ul din Past Cure va îmbina misiunile din viaţa reală, unde se vor regăsi elemente de stealth, abilităţile speciale dar şi bătălii corp la corp sau secvenţe de shooting, cu incursiunile în visele lui Ian, bântuite de tot felul de monştri, în care abordările stealth devin obligatorii pentru supravieţuire. Producătorii promit lupte spectaculoase, realizate cu ajutorul tehnologiei motion capture şi al luptătorilor veritabili de MMA.

Past Cure va fi lansat pe 23 februarie 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News