Recomandările noastre în ceea ce priveşte cele mai bune jocuri din 2017 au început cu RPG-urile, jocurile cu maşini şi cele de strategie (prima parte) şi au continuat cu shooterele, jocurile de acţiune, cele de aventură (partea a doua), simulatoarele sportive, jocurile horror şi cele open world (partea a treia).
Astăzi inaugurăm doi noi categorii anuale: cele mai bune jocuri de fighting (lupte 1 vs. 1, în stilul Mortal Kombat sau Street Fighter) şi cele mai reuşite platformere (descendente ale parcă nemuritorului Mario). Acestea se alătură celor mai bune titluri multiplayer ale anului în penultimul episod al listei noastre de recomandări.
FIGHTING
INJUSTICE 2
(NetherRealm Studios/Warner Bros.)
PS4/Xbox One/PC
Experienţa acumulata de NetherRealm Studios cu recentele titluri Mortal Kombat, dar şi cu primul joc al seriei Injustice, îşi spune cuvântul atunci când vine vorba de Injustice 2. Avem parte din nou de un Story Mode cu cel puţin o clasă peste concurenţă (ce beneficiază şi de o doză de rejucabilitate), un sistem de luptă suficient de complex, însă accesibil şi pentru începători, precum şi de o componentă online parcă mai reuşită ca niciodată.
TEKKEN 7
(Bandai Namco Entertainment)
PS4/Xbox One/PC
Când vine vorba de cursivitatea luptelor, Tekken 7 reuşeşte să se facă remarcat, fără a fi nevoie să deţii vreo „centură neagră” în aceast domeniu pentru a pune în scenă confruntări cu adevărat spectaculoase. A ajutat şi faptul că Tekken 7 reprezintă debutul seriei pe PC, dar şi includerea unui Story Mode.
Menţiuni: MARVEL VS. CAPCOM INFINTE, ARMS
PLATFORMER
SUPER MARIO ODYSSEY
(Nintendo)
PS4/Xbox One/PC
Aminteam în textul introductiv că genul platformer descinde din titlurile Mario iniţiale, însă acesta nu este singurul motiv pentru care Super Mario Odyssey este principala noastră recomandare din această categorie. Cu fiecare titlu nou, Nintendo aduce elemente suplimentare „formulei Mario”, în Super Mario Odyssey jucătorii având posibilitatea de a folosi şapca eroului pentru a executa noi mişcări de platforming, precum şi pentru a „poseda” inamicii, abilitate absolut necesară pentru a rezolva unele dintre puzzle-urile jocului.
CRASH BANDICOOT N.SANE TRILOGY
(Vicarious Visions/Activision)
PlayStation 4
Dacă vreţi să simţiţi însă cât de dificile (în sensul bun al termenului) erau platformele din anii ’90, nu ar trebui să rataţi Crash Bandicoot N.Sane Trilogy. Acest pachet oferă remake-urile primelor trei jocuri din seria Crash Bandicoot, originalele reprezentând începuturile studioului Naughty Dog (Uncharted, The Last of Us). De procesul de reproducere a jocurilor s-au ocupat cei de la Vicarious Visions, bursucul marsupial Crash păstrându-şi farmecul, în ciuda veşmintelor grafice noi.
Menţiuni: CUPHEAD, KNACK 2
MULTIPLAYER
PLAYERUNKNOWN’S BATTLEGROUNDS
(PUBG Corporation)
PC/Xbox One
Această categorie a fost probabil cea mai disputată în cadrul redacţiei, ordinea celor două opţiuni recomandate fiind până la urmă stabilită în mod obiectiv: PlayerUnknown’s Battlegrounds a strâns o comunitate de peste 30 de milioane de jucători în sub un an de zile, o performanţă greu de trecut cu vederea. Finisarea ce lasă încă de dorit a fost eclipsată de experienţa multiplayer de tip Battle Royale, jocul fiind recent lansat în versiune Early Access şi pe consolele Xbox One.
QUAKE CHAMPIONS
(id Software/Saber Interactive/Bethesda)
PC
Lăsând la o parte obiectivitatea, cel mai jucat titlu multiplayer al anului din redacţia Go4games a fost Quake Champions, o întoarcere la formula de aur din Quake III Arena. Pe lângă arsenalul şi hărţile tipice seriei, ca noutate avem introducerea conceptului de campioni (eroii din alte jocuri similare), fiecare cu propriile abilităţi active şi pasive. Această mecanică de joc mai are nevoie însă de timp pentru a fi integrată aşa cum se cuvine în gameplay-ul frenetic de tip Quake.
Menţiuni: CALL OF DUTY: WWII, DESTINY 2, FIFA 18, INJUSTICE 2
Vă aşteptăm şi mâine pe Go4games pentru ultima parte ale listei noastre de recomandări. În cazul în care aţi ratat primele trei părţi ale listei dedicate jocurilor anului 2017, le puteţi consulta aici: prima parte, a doua parte, a treia parte. De asemenea, nu uitaţi să ne împărtăsiţi şi opiniile voastre despre ce titluri din 2017 ar merita să se afle printre aceste recomandări.
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea I): RPG, Racing, Strategie
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a II-a): Shooter, Action, Adventure
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a III-a): Sport, Horror, Open World
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a IV-a): Fighting, Platformer, Multiplayer
Jocurile anului 2017 – recomandările Go4games (partea a V-a): Grafică, Poveste, Premiul de excelenţă, Dezamăgirea anului