Namco Museum Review: cu Switch-ul la muzeu

Cei mai nostalgici dintre gameri îşi aduc aminte cu plăcere de jocurile video ale anilor ’80, în special titlurile disponibile exclusiv în sălile arcade ale acelor vremuri. Pac-Man şi Galaga erau considerate cele mai de succes licenţe ale momentului, însă industria s-a mutat, chiar pe parcursul anilor ’80, din acele săli arcade către casele oamenilor, pe consolele şi PC-urilor acestora. Chiar dacă multe dintre jocurile „clasice” de atunci au ajuns într-o formă sau alta şi acasă, tot versiunile lor originale rămân în continuare cele mai apreciate. Bandai Namco este una dintre companiile care a dat viaţă multor „legende” arcade, iar colecţia Namco Museum îşi propune să reproducă această experienţă, fie acasă sau oriunde altundeva, întrucât acest pachet pentru Nintendo Switch poate fi luat „la purtător” oriunde.

Namco Museum este o colecţie de 11 titluri clasice, bazată pe cele mai populare licenţe ale companiei din anii ’80 până la începutul anilor ’90, fiind inclus chiar şi un joc mai recent, lansat iniţial pe GameCube. Toate aceste titluri sunt prezente în mare parte în forma lor originală, neatinse de tratamentul pe care îl găsim recent în alte relansări ale unor jocuri clasice. Nu avem de-a face cu un remaster sau o reimaginare, unele dintre ele păstrând în continuare chiar şi mesajele de genul „insert coin”.

Practic, avem de a face cu un soi de emulator mai avansat, care oferă o interfaţă foarte plăcută, opţiuni de personalizare a schemelor de control, posibilitatea de a salva în orice moment şi chiar opţiunea de a concura online cu alţi jucători prin intermediul unui sistem de leaderboards capabil să înregistreze anumite performanţe mai speciale în cadrul modurilor de joc „challange”.

La o privire rapidă pe lista de jocuri, multe dintre acestea nu au fost foarte populare pe meleagurile noastre. Titluri precum Dig Dug, Sky Kid, Tower of Druaga sau Splatterhouse sunt în mare parte necunoscute pentru publicul de la noi, care a luat contact cu jocurile video abia pe la începutul anilor ’90. Multe dintre acestea sunt şi depăşite din punctul de vedere al graficii şi al tipului de gameplay propus, însă mulţumesc fanii vechi ce şi le doreau pe o platformă modernă.

Pac-Man, Galaga, Galaga ’88, Tank Force şi Rolling Thunder sunt însă jocuri clasice, pe care orice gamer care a crescut în sălile arcade şi cu vechile console Terminator ar trebui să le cunoască. Acestea oferă aceeaşi experienţă clasică de joc, complet neschimbată. Grafica unora dintre acestea nu este întocmai plăcută în zilele noastre, însă de multe ori simplitatea stilului artistic compensează pentru lipsa detaliilor.

Este uimitor însă faptul că în ciuda faptului că avem de a face cu jocuri extrem de simple, Bandai Namco a depus un efort enorm pentru a oferi cât mai multe setări actualizate. De exemplu, anumite titluri au mai multe moduri de redare a sunetului, de la efectele originale din ediţiile arcade, la unele noi care adaugă sau elimină ecoul prezent într-o sală de jocuri, opţiuni individuale pentru efectele sonore şi muzica de fundal, accesul la diferite versiuni ale jocurilor (cea clasică din arcade, sau o versiune îmbunătăţită, lansată mai târziu), posibilitatea de a schimba butoanele de pe gamepad şi chiar opţiunea de a roti ecranul la 90 de grade pentru a juca „full screen” în mod vertical.

Fiind vorba despre Nintendo Switch, în modul handheld, consola poate fi orientată în mod portret, iar jocurile controlate cu unul dintre controllerele Joy Con. Pentru unii aceasta este modalitatea de joc cea mai „corectă”, întrucât în modul standard, jocul este afişat în centrul ecranului, cu o serie de desene tematice pe laterale. Majoritatea titlurilor oferă şi posibilitatea de a juca multiplayer cu doi utilizatori, Joy Con-urile de pe Switch fiind perfecte pentru acest mod, întrucât nu necesită achiziţia de controllere suplimentare. Nu în ultimul rând, jocurile beneficiază de funcţionalitate HD Rumble, însă implementarea nu este tocmai impresionantă.

Cel mai mult m-am distrat în Namco Museum retrăind momente plăcute ale copilăriei. Cu Pac-Man am petrecut probabil cel mai mult timp, acesta fiind urmat de Tank Force, clasicul joc cu tancuri pe care l-am descoperit pe Terminator (clona de NES). Galaga, cunoscut în părţile noastre de lume drept Galaxian, este de asemenea un joc pe care l-am rejucat cu plăcere, alături de versiunea sa îmbunătăţită Galaga ’88, ce beneficiază de grafică îmbunătăţită şi efecte sonore mai bune.

Splatterhouse a fost o surpriză plăcută, întrucât experienţa mea cu seria a fost strâns legată de titlul omonim din 2010, lansat pe PS3 şi Xbox 360. Jocul original, inclus în Namco Museum, este extrem de greu, fiind lansat în era în care companiile erau nevoite să crească dificultatea pentru a obliga jucătorii să investească în cât mai multe „fise” pentru a termina jocul.

De asemenea, am fost la prima experienţă cu titluri precum Dig Dug şi Tower of Druaga, jocuri populare la vremea respectivă, însă imposibil de jucat în zilele noastre pentru cineva care nu şi le aminteşte cu nostalgie. Sky Kid a fost un joc de care nu auzisem în trecut, însă al cărui gameplay simplist şi grafică colorată m-au făcut să pierd câteva ore încercând să duc la bun sfârşit obiectivele. Din păcate, Rolling Thunder 1 şi 2 nu m-au atras foarte mult, în ciuda faptului că sunt probabil cele mai plăcute jocuri din această colecţie în ceea ce priveşte grafica. Gameplay-ul foarte simplist şi schema de control puţin prea complicată pentru un sidescroller shooter m-au făcut să renunţ destul de repede la ele.

În cele din urmă Pac-Man Vs. este singurul joc tridimensional din acest pachet, fiind lansat iniţial în 2003 pe GameCube. Acesta poate fi jucat în maximum patru persoane, fiecare dintre acestea controlând una dintre fantomele din Pac-Man, cu scopul de a-l vâna pe protagonist. Este practic un Anti Pac-Man, câştigătorul fiind jucătorul cu cele mai multe puncte la final. Există două moduri de joc însă: unul în care cel care îl „mănâncă” pe Pac-Man devine Pac-Man, urmând să câştige puncte în plus pentru consumul de biluţe galbene, şi un mod în care nimeni nu poate deveni Pac-Man. Ambele sunt foarte distractive şi sunt destul de simple pentru a le juca la o petrecere cu alţi 2-3 prieteni, întrucât controlul este extrem de simplu şi uşor de învăţat.

Valoarea colecţiei Namco Museum este strâns legată de nostalgia pentru titlurile vechi din portofoliul celor de la Bandai Namco. În cazul în care vă doriţi aceste jocuri pe o platformă modernă sau pe o platformă mobilă, fără să vă complicaţi cu emulatoare, acest pachet este foarte atractiv. Totuşi, dacă aceste jocuri nu vă spun prea multe, probabil că nu este o idee foarte bună să le cumpăraţi. Multe dintre acestea sunt greu de jucat în zilele noastre, iar funcţiile online nu adaugă foarte multe, fiind strict legate de clasamente, nu şi de multiplayer prin internet. Cei care doresc să joace doar două sau trei titluri din colecţie ar putea aştepta o reducere, întrucât calitatea emulării şi funcţiile în plus sunt foarte bine puse la punct.