PlayStation revine cu o conferinţă de presă în cadrul Paris Games Week 2017

Autor: Cosmin Aionita | 15.08.2017
PlayStation revine cu o conferinţă de presă în cadrul Paris Games Week 2017

Sony Interactive Entertainment Europe a confirmat că va susţine o conferinţă de presă cu ocazia Paris Games Week 2017, eveniment ce va avea loc în perioada 1 – 5 noiembrie 2017 în capitala Franţei.

Conferinţa de presă a părinţilor consolelor PlayStation se va desfăşura cu o zi mai devreme, pe 30 octombrie 2017, cu începere de la 18:00 (ora României), urmând a fi transmisă în direct chiar aici, pe Go4games.ro.

Nu este pentru prima oară când ramura europeană a gigantului japonez alege să susţina o asemenea prezentare la Paris Games Week, în 2015 desfăşurându-se o conferinţă de presă similară cu ocazia acestei expoziţii. Aceasta a înlocuit, la acea vreme, tradiţionala conferinţă de la Gamescom, convenţia din Germania fiind mult prea apropiată de E3 pentru ca eventualele dezvăluiri aduse de o asemenea prezentare să fie considerate relevante. Mai mult, anul trecut, Sony a renunţat complet la conferinţa de presă europeană, rezumându-se la cele de la E3, Tokyo Game Show şi PlayStation Experience.

De obicei, în cursul acestor conferinţe de presă, Sony Interactive Entertainment anunţă noi jocuri (exclusive sau nu) pentru consolele PS4, precum şi schimbări majore ce urmează să aibă loc în ecosistemul PlayStation.

Sony PlayStation Paris Games Week

Urmărește Go4Games.ro pe Google News