Remake-uri şi remaster-uri: dacă doriţi să rejucaţi Full Throttle şi Bayonetta

Luna aprilie reprezintă, pentru o bună parte dintre companiile din industria jocurilor video, începutul de an fiscal şi o perioadă nu atât de aglomerată în ceea ce priveşte lansările de titluri importante. Cu alte cuvinte, este momentul ideal pentru ca şi proiecte mai mici (cum ar fi, aţi ghicit!, versiunile remasterizate ale unor jocuri clasice) să scoată capul la iveală. Astfel, în episodul de astăzi ne oprim asupra a doua astfel de apariţii recente: Full Throttle Remastered şi Bayonetta pentru PC.

FULL THROTTLE REMASTERED
(PC/PlayStation 4/PlayStation Vita)

Full Throttle este cel de-al treilea adventure clasic de la LucasArts pe care echipa de la Double Fine Productions îl aduce, într-o ediţie remasterizată, pe platformele moderne. Aşadar, ştim, în mare parte, la ce să ne aşteptăm: un upgrade evident al componentei vizuale, sunet, dialoguri şi muzică remasterizate, precum şi nelipsitele bonusuri dedicate nostalgicilor: artwork-uri şi comentarii din partea producătorilor originali.

Din păcate, este vizibil că bugetul pe care Double Fine l-a avut pentru acest proiect nu a fost tocmai cel mai generos: deşi personajele au redesenate frumos în rezoluţie mare, în ceea ce priveşte fundalurile din joc, s-a recurs la o tehnică de upscale a decorurilor originale care, în unele cazuri, nu dă rezultatele aşteptate. Cu alte cuvinte, unele imagini de fundal vor apărea destul de neclare, aceeaşi soartă împărtăşind-o, din păcate, şi unele obiecte interactive plasate strategic în aceste decoruri.

Din fericire, componenta audio este la înălţime, un lucru extrem de important într-un joc precum Full Throttle, a cărui întreagă intrigă se bazează pe cultura rock a motocicliştilor. Este lense de văzut (sau mai degrabă de auzit) că LucasArts ajunsese la maturitate în ceea ce priveşte muzica din propriile jocuri, precum şi înregistrarea de dialoguri vorbite (un lucru relativ nou la mijlocul anilor ’90, atunci când Full Throttle şi-a făcut apariţia pentru prima oară).

Muzica, compusă şi interpretata de trupa The Gone Jackals, se potriveşte perfect atmosferei jocului, iar actorii precum Roy Condrad (dispărut dintre noi, din păcate) sau Mark Hamill ridică mult standardul calitativ al dialogurilor vorbite. Comparativ cu vocile din Full Throttle, cele din Day of The Tentacle par a fi încercările unor amatori. Mai mult, coloana sonoră, precum şi track-urile de comentarii din partea producătorilor, au primit propriile secţiuni în meniul principal, putând fi ascultate separat, dacă jucătorii doresc să o facă.

Din perspectiva jocului propriu-zis, Full Throttle rămâne şi unul dintre cele mai pline de personalitate titluri ale celor de la LucasArts, dar, în acelaşi timp, şi unul dintre cele mai uşor de parcurs jocuri ale companiei, întreaga poveste putând fi parcursă în cinci-şase ore de un jucător experimentat în ale titlurilor adventure.

Merită? Da. Pentru doar 14,99€ (sau 67 lei pe PlayStation Store), puteţi retrăi unul dintre titlurile adventure emblematice ale anilor ’90, într-un format modernizat, care păstrează însă intactă „atitudinea” din Full Throttle şi oferă îmbunătăţiri evidente, mai ales în ceea ce priveşte componenta audio a jocului.

BAYONETTA
(PC)

Câţi dintre voi au apucat să joace, la începutul anului 2010, Bayonetta pe Xbox 360 sau PlayStation 3? Nu mulţi. De acest argument s-au folosit cei de la SEGA şi Platinum Games când au hotărât să aducă acest „cult classic” pe PC şapte ani mai târziu. Deşi trecut oarecum cu vederea la vremea sa, Bayonetta a cucerit pasionaţii de jocuri de acţiune japoneze, fiind considerat nestemata din coroana designer-ului nipon Hideki Kamiya (responsabil, de asemenea, pentru o serie de titluri clasice precum Resident Evil 2, Devil May Cry, Viewtiful Joe sau Okami).

Cu alte cuvinte, Bayonetta nu este genul de joc de la care să vă aşteptaţi la cine ştie ce subiecte serioase sau poveste memorabilă, ci mai degrabă la spectacol 100% japonez, cu bătălii extrem de spectaculoase, în care personajul principal (o vrăjitoare „îmbrăcată” în propriul păr) se luptă împotriva unor armate de îngeri nu atât de prietenoşi. În spatele întregului spectacol se află însă un sistem de luptă destul de complex, cu combo-uri kilometrice care vor culmina în mişcări speciale capabile să te lase cu gura căscată. Jocul necesita o doză de dexteritate peste medie atunci când este jucat pe nivelul de dificultate normal, existând însă şi o opţiune easy, în care combo-urile sunt realizate automat, pentru cei care vor doar să guste spectacolul vizual, fără bătăi de cap suplimentare.

Şi dacă tot am ajuns la capitolul vizual, nu vă aşteptaţi la minuni grafice din partea versiunii pentru PC a lui Bayonetta. Este totuşi un joc vechi de mai bine de şapte ani, în ciuda încercărilor producătorilor de a-l cosmetiza. Meniul de opţiuni grafice destul de pestriţ permite cam oricărui sistem din ultimii cinci ani să poată rula Bayonetta cu 60 de cadre pe secundă.

Mai mult, o placă grafică modernă, precum un GeForce GTX 1070, poate împinge jocul în rezoluţia 4K, cu detaliile la maximum, păstrând framerate-ul intact, fără nicio problemă. Atenţie însă la setările de scalare ale Windows-ului: în mod implicit, sistemul de operare aplică un scale de 300% pentru monitoarele sau televizoarele setate pe rezoluţia 3840×2160, Bayonetta refuzând să ruleze în 4K în aceste condiţii. A trebuit să reducem scaling-ul la 100% (cu riscul de bâjbâi printre nişte iconiţe minuscule) pentru a putea putea accesa rezoluţia 4K dorită în joc.

Merită? Da. În ciuda vârstei înaintate, Bayonetta reprezintă viziunea japoneză, extrem de spectaculoasă şi nu atât de serioasă, asupra a ceea ce ar trebui să fie un joc de acţiune modern. În plus, preţul nu este deloc exagerat, iar succesul comercial al unui asemenea joc pe PC ar putea însemna portarea pe această platformă a altor titluri similare, cum ar fi Vanquish sau Bayonetta 2.