NieR Automata Review: scopul vieţii este propria ei supravieţuire

„And so, from hour to hour, we ripe and ripe.
And then, from hour to hour, we rot and rot;
And thereby hangs a tale.”

Am ales să încep această recenzie cu un citat din comedia „Cum vă place”, scrisă acum 400 de ani de William Shakespeare, şi am făcut acest lucru pentru ca el are multe în comun cu jocul pe care îl prezentăm azi. Nu vi le spun acum pentru că asemănările vor ieşi la iveală pe parcursul acestui articol.

NieR: Automata este cel mai nou joc de la Platinum Games, un studio japonez care ne-a încântat de-a lungul timpului cu o grămadă de alte titluri precum Vanquish, Bayonetta sau Metal Gear Rising: Revengeance. Teoretic, el este o continuare pentru NieR, un joc apărut în 2010 pe PlayStation 3 şi Xbox 360, însă, în realitate, povestea celui de azi are loc la câteva mii de ani distanţă şi, în consecinţă, îl puteţi juca fără nicio frică, chiar dacă aţi ratat originalul.

Acţiunea are loc într-o lume post-apocaliptică, planeta fiind acum populată integral numai de roboţi. Însă ei nu sunt creaţia noastră, a civilizaţiei umane, ci a unor invadatori care ne-au atacat cu mult timp în urmă. Ce a mai rămas din omenire s-a retras pe Lună şi a pus bazele YorHa, practic o armată de androizi care au un singur scop: anihilarea roboţilor rămaşi pe planetă şi a invadatorilor care ne doresc răul. Sau cel puţin aşa ni se prezintă situaţia la începutul jocului.

Cu toate acestea, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, iar NieR: Automata este un joc cu o poveste destul de complicată, cu multe înţelesuri ascunse şi situaţii neprevăzute. Poate o să ridicaţi un pic sprâncenele când o să vă spun că jocul are 26 de finaluri, însă ţin să menţionez că doar cinci dintre ele sunt principale, celelalte fiind doar situaţii în care jocul se termină brusc pentru ca ai luat o decizie cretină. Cum ar fi să mănânci un peşte, chiar dacă tu eşti android. Am rămas interzis când a rulat rapid genericul de final şi jocul m-a anunţat că am bifat finalul K. Ce am făcut? Mâncasem un macrou.

A fost probabil prima senzaţie că ceva nu e în regulă cu jocul ăsta. Habar n-aveam ce va urma. Eram în prima zonă din mediul open world în care te aruncă jocul, odată ce ai trecut de introducere, şi credeam că progresul este unul tipic acestui gen. Habar n-aveam ce urmează, iar pe parcursul următoarelor 40 de ore am luat atâtea palme încât experienţa s-a transformat într-o călătorie iniţiatică.

Primul personaj cu care începi să joci NieR: Automata este o androiduţă sexy pe nume 2B. Aventurile ei o aduc rapid alături de un alt android pe nume 9S, un băiat care nu are capacităţile ei de luptă, dar care se pricepe la hacking, o funcţie importantă şi absolut necesară pe parcursul jocului. Nu aş vrea să vă dau mai multe detalii în legătură cu povestea, însă pot să vă spun că prima oară veţi termina jocul cu 2B, pentru ca apoi să-l reluaţi cu 9S.

Când l-am reînceput am avut ceva îndoieli pentru că mă aşteptam să fie aceeaşi poveste. Aşa a fost, dar perspectiva nouă şi faptul că aceste două personaje nu sunt mereu împreună aduce un plus de savoare şi noutate, suficient încât să nu te plictiseşti. În plus, cei doi pot aborda luptele uşor diferit, 9S având posibilitatea de hacking care îi lipseşte lui 2B, astfel încât inamicii pot fi învinşi prin intermediul unor mini-jocuri.

Ajung însă şi la al doilea final. Mă simţeam ca într-un banc. Oare dacă îl încep a treia oară ce se întâmplă? Aveam peste 20 de ore în joc şi mă simţeam destul de confortabil, atât din perspectiva mecanicilor de gameplay, cât şi a poveştii dezvăluite. Jocul îţi schimbă perspectiva de multe ori pe parcurs, devenind ori side-scroller, ori top-down shooter, însă te obişnuieşti rapid cu aceste abordări oarecum ciudate şi încep chiar să-ţi placă.

Dar parca aş fi vrut totuşi să aflu mai multe în legătura cu povestea, aşa că îl încep a treia oară şi…  surpriză: joci cu un alt personaj, iar povestea continuă cu şi mai multe lovituri de teatru şi dezvăluiri senzaţionale. Pulsul îţi ajunge în gât, drama e maximă şi începi să te întrebi cum o să fie a patra şi a cincea oară când îl vei juca. Şi te cam trec transpiraţiile, dar uite că se termina şi al treilea parcurs al jocului şi iarăşi te surprinde surpriza. Ţi se deblochează chapter select.

Tot aşa mă întrebam şi prima oară când am jucat de ce nu am fast travel, doar că el s-a deblocat undeva pe la jumătatea primului parcurs, fix atunci cand începea zona de joc să se mărească şi să nu îţi mai fie chiar la îndemână să alergi dintr-o parte în alta. Revenind, am simţit cum mi s-a luat o piatră de pe inimă, mai ales că ultimul capitol al celui de-al treilea parcurs are o durată destul de mare şi este destul de anevoios.

Am reuşit astfel să reiau numai porţiunea de final a jocului şi să bifez toate cele cinci finaluri importante adică A, B, C, D şi E. Povestea prinde contur pe parcurs, însă numai la capătul finalului E afli ce se întâmplă într-adevăr cu personajele de care te-ai ataşat. Eşti răsplătit pentru eforturile pe care le-ai făcut ca să ajungi aici, însă orice câştig este posibil doar cu sacrificii.

Toate eforturile tale, toata sudoarea şi toată lupta pentru ajunge aici înseamnă ceva. Ai făcut-o pentru un motiv şi ai avut toate şansele de a termina pe această poziţie privilegiată. Eşti dispus să faci sacrificiul suprem pentru ca şi altcineva să aibă aceleaşi şanse ca şi tine şi asta fără să ştii cine este persoana respectivă?

Nu vă spun care este acest sacrifiu, dar o să vă mărturisesc că eu l-am facut. Şi atunci am realizat că toată lupta mea şi toţi nervii cheltuiţi au avut un scop real, iar din acest punct de vedere consider că jocul este unic, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Acţiunile tale au un impact real asupra altcuiva, asupra unei persoane reale care se chinuie ca şi tine să ajungă la final, iar senzaţia asta umple golul lăsat în urma sacrificiului făcut. Este o senzaţie incredibilă şi surpriza este că vine din partea unui joc, ceea ce, eu cred, că o face unică.

Vă mai interesează aspecte legate de gameplay? De grafică? De muzică şi voci? O să vă spun pe scurt câteva cuvinte, însă voi ar trebui deja sa aveţi NieR: Automata în coşul virtual. Am menţionat că după o introducere relativ scurtă, jocul devine open world şi vei călători dintr-o parte în alta pentru quest-uri principale şi secundare sau pur şi simplu pentru a obţine diverse obiecte de care ai nevoie.

Cele mai importante lucruri pe care le veţi urmări pe parcursul jocului sunt armele şi chip-urile pe care le veţi echipa. Vă sfătuiesc să faceţi bani rapid, pentru a debloca tot spaţiul disponibil pentru chip-uri, acestea adăugând o varietatea enormă luptelor. Bineînţeles, puteţi lăsa jocul să vă balanseze chip-urile în funcţie de trei preset-uri (offensive, defensive şi balanced), însă se poate şi interveni direct când ceva nu vă convine. Sau în funcţie de personajul cu care jucaţi.

În plus, armele pe care le folosiţi se pot îmbunătăţi dacă ai ingredientele şi fondurile necesare, astfel încât v-aş sfătui să vă obişnuiţi cu gândul că ar cam trebui să pescuiţi puţin. Nu este atât de rău pe cât pare sau atât de anevoios, totul fiind automat. Fiecare personaj are un robot care pluteşte în jurul său, numit simplu Pod. El se va duce în zona indicată şi va prinde peştele, treaba voastră fiind să-l scoateţi din apă. Vin bani buni din activitatea asta şi faptul că puteţi să cumpăraţi tot ce aveţi nevoie pentru refacerea vieţii, de exemplu, sau pentru amplificare abilităţilor în timpul luptelor este un confort psihic imens.

Jucând pe normal nu am întâmpinat probleme în timpul luptelor, însă unele mini-jocuri, peste care nu poţi trece fără a le rezolva, au fost deosebit de dificile pentru mine. Din fericire, schimbând pe easy poţi trece uşor mai departe, după care te poţi întoarce la dificultatea cu care eşti obişnuit. Nu am realizat asta de la început, mai ales ca jocul nu îţi comunică foarte multe lucruri. Un alt asemenea aspect este vânzarea obiectelor pe care le obţii. În cazul multora ai un text care îţi spune că poţi vinde obiectul respectiv pentru a obţine bani, însă nu te informează şi dacă va fi nevoie de el în vreun upgrade viitor. Poţi vedea, de exemplu, care sunt ingredientele necesare pentru următorul upgrade al unei arme, dar nu şi pentru upgrade-urile viitoare. Şi te trezeşti că ai nevoie de cine ştie ce obiecte valoroase pe care le-ai obţinut greu şi le-ai vândut pe bani buni. Din fericite nu ai limită în inventar, astfel încât nu duci lipsă de spaţiu, motiv pentru care vă sfătuiesc să faceţi banii din pescuit, nu din vânzarea obiectelor. Îmi veţi mulţumi din plin pentru acest sfatul.

Nu în ultimul rând, fiecare acţiune îţi aduce experienţă şi astfel avansezi în nivel, devenind din ce în ce mai puternic. Inamicii cresc şi ei în nivel pe parcursul jocului, însă nu este foarte greu pe dificultatea standard să învingi unul cu foarte multe niveluri peste tine. Este nevoie doar de atenţie şi de multă răbdare. În situaţii speciale puteţi schimba pe easy, iar atunci puteţi echipa niste chip-uri care fac totul în locul vostru, mai puţin partea de mişcare a personajului. Este un fel de plimbarică prin joc în timp ce eşti practic invincibil. Acest mod poate fi util celor care vor să urmărească exclusiv povestea, însă nu reprezintă niciun fel de provocare, astfel încât nu pot să vi-l recomand. Cu excepţia situaţiei în care nu puteţi trece de unele mini-jocuri, care sunt extrem de stresante, şi unde rişti să te chinui peste măsură.

NieR: Automata nu impresionează din punct de vedere vizual, însă nici nu am întâmpinat probleme cu cea mai nouă versiune a jocului, rulată pe consola PlayStation 4 Pro. Dacă ar fi să punctez ceva la capitolul acesta, atunci cu siguranţă modul în care se mişcă 2B în timpul luptelor este probabil cireaşa de pe tort. Aud că pe PC exista nişte mod-uri interesante, dar hai să nu mergem acum în acestă direcţie. În schimb, muzica este excepţională, fiind presărată, pe parcursul jocului, cu mare atenţie şi completând perfect atmosfera post-apocaliptică. Vocile se potrivesc perfect cu atitudinea personajelor de pe parcursul poveştii, iar relaţia dintre acestea este încet-încet accentuată de modificări de ton subtile, dar sesizabile.

NieR: Automata poate fi condensat extrem de simplu într-o singură frază. Este povestea unei fete care întâlneşte un băiat şi, în ciuda tuturor greutăţilor, problemelor şi limitărilor impuse de condiţia lor, se naşte ceva ce iniţial părea imposibil. Trecerea timpului, existenţa noastră, dorinţa maşinilor de a imita omul, emoţia, destinul tragic şi practic tot ceea ce ne caracterizează pe noi ca civilizaţie este în pericol.

Oare peste veacuri ar putea roboţii să păstreze şi să promoveze esenţa civilizaţiei umane care i-a zămislit? Şi dacă da, atunci ce diferenţă ar mai fi între noi şi ei? Jocul te pune în faţa acestor întrebări fără să încerce să-ţi dea vreun răspuns, ceea ce este şi genial şi tragic în acelaşi timp. Tot ce pot eu să vă spun este că „tale” (poveste) era acum 400 de ani argou pentru „penis” (mădular), în timp ce cuvântul „hour” (oră) înlocuieşte în mod intenţionat „whore” (curvă). Aşa că acum faceţi bine şi întoarceţi-vă la începutul articolului, pentru a reciti citatul cu noul său înţeles. De genul acesta de schimbări şocante ai parte pe parcursul lui NieR: Automata.