Electronic Arts şi studioul BioWare continuă seria trailerelor cu secvenţe de gameplay din Mass Effect: Andromeda, cel mai recent fiind dedicat profilurilor de skill-uri pe care jucătorii le vor putea folosi în luptă, precum şi aportului adus de coechipieri. Nu în ultimul rând, Electronic Arts a dezvăluit că Natalie Dormer, vedeta din serialul Game of Thrones, îşi va împrumuta vocea personajului dr. Lexi T’Perro din Mass Effect: Andromeda, după cum puteţi vedea şi în clipul promoţional de mai jos.
Acţiunea din Mass Effect: Andromeda va avea loc în cu totul altă galaxie (Andromeda), foarte îndepărtată de locurile în care s-a desfăşurat trilogia iniţiala. Au trecut foarte mulţi ani de atunci, iar personajele pe care le veţi putea întâlni în noua aventură vor fi complet noi, jucătorul urmând să intre în pielea unui reprezentant (sau a unei reprezentante) a rasei umane – The Pathfinder, aflat în căutarea unei noi case pentru umanitate.
Mass Effect: Andromeda este realizat folosind motorul grafic Frostbite şi va oferi suport pentru consola PlayStation 4 Pro, pe lângă rezoluţia crescută, jocul urmând să folosească şi HDR (High Dynamic Range). Mass Effect: Andromeda va fi compatibil HDR şi pe alte platforme, pentru ediţia de PC fiind promis suportul pentru rezoluţia 4K şi Dolby Vision.
Mass Effect: Andromeda va fi lansat în Europa pe 23 martie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.