The Walking Dead: A New Frontier, şi în versiune fizică începând din martie

Autor: Cosmin Aionita | 13.02.2017
The Walking Dead: A New Frontier, şi în versiune fizică începând din martie

Telltale Games a dezvăluit data de lansare pentru versiunea fizică a noului sezon The Walking Dead: A New Frontier: discurile, ce vor conţine primele două episoade Ties That Bind Part I şi II precum şi acces la următoarele trei, vor fi disponibile începând cu 28 februarie 2017 în America de Nord şi 3 martie în Europa, în ediţii pentru PlayStation 4 şi Xbox One. De asemenea, Telltale Games a confirmat că Above the Law, cel de-al treilea episod din The Walking Dead: A New Frontier, va fi lansat în luna martie 2017.

Clementine, eroina primelor două sezoane, se va întoarce şi de această dată, fiind acompaniată de Javier, eroul jucabil din A New Frontier. Chiar dacă Telltale Games a afirmat că povestea din A New Frontier se doreşte a fi accesibilă pentru începători, alegerile făcute în sezoanele precedente vor fi luate în considerare, acestea urmând să influenţeze personalitatea eroinei Clementine din acest al treilea sezon.

Primele două episoade din The Walking Dead: A New Frontier sunt disponibile acum în versiuni pentru PC şi Mac (Steam, Telltale Online Store sau alte reţele de distribuţie digitală), PlayStation 4 şi PlayStation 3 (prin PlayStation Store), pentru Xbox One şi Xbox 360 (prin Xbox Games Store), dar şi pentru dispozitivele bazate pe iOS (AppStore) şi Android (Google Play).

The Walking Dead A New Frontier

Urmărește Go4Games.ro pe Google News