Ubisoft a dezvăluit conţinutul pe care jucătorii îl vor putea experiementa în sesiunea closed beta a jocului For Honor, ce urmează să se desfăşoare în intervalul 26 – 29 ianuarie 2017, pe toate cele trei platforme: PlayStation 4, Xbox One şi PC.
Astfel, pe parcursul celor patru zile de beta, jucătorii vor avea ocazia să intre în pielea a nu mai puţin de 9 clase de luptători din totalul de 12 promis pentru versiunea finală. De asemenea, vor putea fi încercate trei dintre cele cinci moduri multiplayer din For Honor: Dominion 4v4, Brawl 2v2 şi Duel 1v1, în şase medii de joc, incluzand trei hărţi nou-nouţe, nedezvăluite încă.
De asemenea, în acest beta, jucătorii vor avea ocazia, pentru prima dată, să încerce War of the Factions, un event special care va monitoriza activitatea multiplayer din beta, cei mai buni jucători din beta, precum şi tabăra câştigătoare urmând să primească recompense în momentul apariţiei versiunii finale a jocului.
Nu în ultimul rând, Ubisoft a lansat şi SCARS (www.forhonorgame.com/scars), un site interactiv ce permite jucătorilor să descopere poveştile din spatele războinicilor din For Honor. Mai mult, aceştia vor putea alege şi personaliza arma care cred că li se potriveşte cel mai bine, având astfel posibilitatea de a câştiga un cod care să le permită accesul în sesiunea closed beta de săptămâna viitoare.
For Honor va spune povestea triburilor de cavaleri, vikingi şi samurai, ce trebuie să lupte pentru a supravieţui în faţa ameninţării venite din partea trupelor Blackstone Legions şi a conducătorului acestora, nemilosul Apollyon. Jucătorii vor avea posibilitatea de a întruchipa războinici cavaleri, vikingi sau samurai, fiecare dintre aceştia având propriile arme, echipamente şi abilităţi.
For Honor este realizat de studioul Ubisoft Montreal şi îşi va face apariţia, în versiunea finală, pe 14 februarie 2017, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.