Nioh – Last Chance Trial înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 19.01.2017
Nioh - Last Chance Trial înainte de lansare

Team Ninja a anunţat că jocul Nioh, tocmai finalizat, va mai avea parte de un trial gratuit înaintea lansării din februarie. Este vorba despre Last Chance Trial, o variantă extinsă a versiunii de Nioh prezentante publicului în cadrul PlayStation Experience 2016.

Acest trial va putea fi jucat pe parcursul weekend-ului ce urmează, în intervalul 21 – 22 ianuarie 2017. Mai mult, pentru a nu pierde din timpul de joc, Nioh Last Chance Trial poate fi descărcat chiar acum de pe PlayStation Store, urmând să devină activ în weekend. Cei care vor duce la bun sfârşit cele două misiuni din trial vor primi bonusurile Ogress Headgear, Mark of the Conqueror şi Mark of the Strong, ce vor putea fi utilizate în versiunea finală a jocului.

Acţiunea din Nioh va avea loc într-o perioadă de război civil, în vechea Japonie, producătorii promiţând o îmbinare a elementelor ce ţin de folclorul nipon – samurai vs. creaturi supranaturale – cu tehnicile de luptă cu sabia caracteristice samurailor. Team Ninja, studioul din spatele acestui joc, are la activ titlurile Ninja Gaiden, Nioh fiind caracterizat drept o combinaţie între această serie şi câteva dintre mecanicile de joc caracteristice lui Dark Souls.

Nioh urmează să fie lansat pe 8 februarie 2017, exclusiv pentru PlayStation 4.

Nioh

Urmărește Go4Games.ro pe Google News