Microids a anunţat că lansarea lui Syberia 3, programată iniţial pentru începutul lunii decembrie, a fost amânată până în primul trimestru al anului viitor. După cum am fost obişnuiţi în cazurile de acest gen, şi studioul din Franţa a invocat timpul suplimentar necesar pentru a oferi o experienţă de joc la nivelul aşteptărilor drept principal motiv al acestei amânări.
Syberia 3 este primul titlu al seriei ce va face uz de grafică complet tridimensională, echipa producătoare punând accent pe abordarea cinematică, efectele speciale şi animaţiile realizate cu ajutorul tehnologiei motion capture.
Syberia 3 o va readuce în prim plan pe eroina Kate Walker, echipa producătoare fiind supervizată de Elliot Grassiano, cofondatorul studioului Microids, precum şi de Benoit Sokal (creatorul seriei), care se ocupă atât de scenariul jocului (alături de fiul său), cât şi de conceptul artistic din Syberia 3. Mai mult, Syberia 3 va beneficia de o coloană sonoră realizată de compozitorul Inon Zur (care a lucrat şi la Syberia II).
Syberia 3 este aşteptat acum în primul trimestru din 2017, în versiuni pentru PC, Mac, PlayStation 4 şi Xbox One.