Cei de la BioWare au fost prezenţi pe scena PlayStation Meeting 2016, dezvăluind primele secvenţe de gameplay din Mass Effect: Andromeda, mult aşteptata continuare a seriei. După cum era de aşteptat, Andromeda va oferi suport nativ pentru PlayStation 4 Pro, pe lângă rezoluţia crescută, jocul urmând să folosească şi HDR (High Dynamic Range).
În continuare puteţi viziona secvenţele prezentate în cadrul PlayStation Meeting 2016, cu observaţia că platforma PlayStation Neo menţionată în clip reprezintă numele de cod al actualului PlayStation 4 Pro. Mass Effect: Andromeda va fi compatibil HDR şi pe alte platforme, pentru ediţia de PC fiind promis suportul pentru rezoluţie 4K şi Dolby Vision.
Acţiunea din Mass Effect: Andromeda va avea loc în cu totul altă galaxie (Andromeda), foarte îndepărtată de locurile în care s-a desfăşurat trilogia iniţiala.
Au trecut foarte mulţi ani de atunci, iar personajele pe care le veţi putea întâlni în noua aventură vor fi complet noi, jucătorul urmând să intre în pielea unui reprezentant (sau a unei reprezentante) a rasei umane, aflat în căutarea unei noi case pentru umanitate.
Mass Effect: Andromeda este realizat folosind motorul grafic Frostbite şi va fi lansat în prima parte a anului 2017, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC. BioWare a promis că un nou trailer pentru Mass Effect: Andromeda va fi prezentat pe 7 noiembrie 2016.