Pe lângă PlayStation 4 Slim, despre care ştiam deja de câteva săptămâni, PlayStation Meeting 2016 a fost evenimentul ales de Sony pentru a prezenta noul PlayStation 4 Pro, o ediţie mai puternică a consolei lansate în 2013.
Concepută pentru a profita de posibilităţile oferite de noile televizoare UHD, PlayStation 4 Pro va oferi suport pentru jocuri şi filme 4K, precum şi pentru tehnologia HDR (High Dynamic Range), ce va permite afişarea unui număr crescut de culori prin intermediul ieşirii video HDMI. Însă, atât în cazul jocurilor, cât şi în cel al filmelor, există câteva menţiuni ce nu trebuie omise.
Astfel, în ceea ce priveşte specificaţiile hardware, PlayStation 4 Pro va beneficia de un spor de 500 MHz adus frecvenţei la care rulează procesorul bazat pe AMD Jaguar cu 8 nuclee (2,1GHz faţă de 1,6GHz în ediţiile originale sau Slim) şi de un GPU modernizat, ce împrumută elemente din arhitectura AMD Polaris, dar şi adoptă tehnologii complet noi. Puterea brută a chip-ului video a fost crescută de la 1,84 TFLOP în PS4-ul original la 4,2 TFLOP în ediţia Pro a consolei, acesta devenind oarecum echivalent cu o placă video NVIDIA GeForce GTX 1060.
Cei care se joacă pe PC ştiu însă ca o astfel de soluţie video nu este suficientă pentru a rula jocuri în rezoluţie nativă 4K la framerate-uri acceptabile. Cei de la Sony sunt perfect conştienţi de acest impediment, aici întrând în acţiune tehnologiile inovative aduse de GPU-ul cu care este echipat PS4 Pro.
Pe scurt, aceasta va oferi suport la nivel hardware pentru tehnici alternative de renderizare, imaginea finală 4K fiind rezultatul unei reconstrucţii a datelor oferite de o procesare internă la rezoluţii de aproximativ două ori mai mici. Cu alte cuvinte, jocurile vor beneficia de o calitate a imaginii mult sporită faţă de clasicul 1080p, chiar dacă nu vor rula nativ în rezoluţie 4K.
Mai mult, cei care aleg să folosească noul PlayStation 4 Pro pe un televizor convenţional 1080p, fără suport pentru 4K, vor beneficia la rândul lor de îmbunătăţiri vizuale. Spre exemplu, versiunea pentru PlayStation 4 a jocului Rise of The Tomb Raider va oferi trei opţiuni de afişare pentru PS4 Pro: 4K la 30 de cadre pe secundă, 1080p cu detalii maxime la 30 de cadre pe secundă şi 1080p cu detalii normale la framerate deblocat (max 60fps).
Pe lângă noile jocuri – Horizon: Zero Dawn, Mass Effect: Andromeda, For Honor, Spider-Man etc. – puterea grafică suplimentară din PlayStation 4 Pro va fi folosită şi de titluri mai vechi, ce vor fi upgradate prin intermediul unor patch-uri. Spre exemplu, cei de la Naughty Dog promit că The Last of Us Remastered va putea rula în rezoluţie 4K nativă la 30 de cadre pe secundă, sau în 4K „reconstruit” la un framerate mai bun decât pe vechiul model de PS4.
Iată o listă a jocurilor al căror suport pentru PlayStation 4 Pro a fost deja confirmat:
• Call of Duty: Black Ops III (Activision)
• Call of Duty: Infinite Warfare (Activision)
• Call of Duty 4: Modern Warfare Remastered (Activision)
• Days Gone (SIE)
• Deus Ex: Mankind Divided (Square Enix)
• Farpoint (SIE)
• FIFA 17 (EA Sports)
• Final Fantasy XV (Square Enix)
• For Honor (Ubisoft)
• Horizon: Zero Dawn (SIE)
• inFAMOUS: First Light (SIE)
• Killing Floor 2 (TripWire Interactive)
• The Last of Us Remastered (SIE)
• Mass Effect: Andromeda (EA)
• Middle-Earth: Shadow of Mordor (Warner Bros)
• Paragon (Epic Games)
• Rise of the Tomb Raider (Square Enix)
• Spider-Man (SIE)
• Uncharted 4: A Thief’s End (SIE)
• Watch Dogs 2 (Ubisoft)
Este bine de ştiut că PlayStation 4 Pro va fi compatibil cu absolut toate jocurile de PlayStation 4, Sony afirmând, conform comunicatului oficial de presă, ca toate titlurile dedicate acestei console vor rula măcar în rezoluţie 1080p pe noua consolă (titlurile seriilor Battlefield sau Assassin’s Creed utilizau o rezoluţie de doar 900p pe consola originală).
De asemenea, PlayStation 4 Pro nu va beneficia de jocuri exclusive, absolut toate titlurile catalogate ca fiind dedicate consolelor PlayStation 4 urmând să ruleze pe toate modele existente: original, Slim sau Pro. Producătorii vor putea folosi PlayStation 4 Pro pentru a livra o experienţă vizuală mai bună şi în cadrul jocurilor pentru PlayStation VR.
În ceea ce priveşte filmele 4K, PlayStation 4 Pro le va putea reda prin intermediul aplicaţiilor de tipul Netflix sau YouTube, ce vor fi disponibile pentru noua ediţie a consolei Sony. Din păcate, Sony a ales să nu includă o unitate optica Blu-ray UHD în noua consolă, redarea discurilor cu filme fiind limitată la clasicele Blu-ray-uri FullHD sau DVD-uri.
Consola PlayStation 4 Pro va beneficia de un hard disk de 1TB, va include în pachet acelaşi controller DualShock 4 oferit şi cu ediţia Slim, şi va fi disponibilă începând cu 10 noiembrie 2016, la un preţ echivalent cu 399€.