Deus Ex GO, Adam Jensen la purtător

Autor: Cosmin Aionita | 09.06.2016
Deus Ex GO, Adam Jensen la purtător

Nu în ultimul rând, stream-ul dedicat jocurilor Deus Ex a dezvăluit şi Deus Ex GO, un nou titlu dedicat dispozitivelor mobile de la studioul Square Enix Montreal, autorii unor jocuri similare precum Lara Croft GO sau Hitman GO.

Deus Ex GO va fi un puzzle pe ture în care, din postura agentului Adam Jensen, jucătorul va trebui să se infiltreze în baze inamice, să-şi folosească abilităţile de hacking şi luptă, precum şi implanturile cibernetice pentru a rezolva unele dintre cele mai dificile puzzle-uri din întreaga seria GO. Impreună cu aliaţii săi din Task Force 29 şi Juggernaut Collective, Jensen va fi nevoit să descopere o conspiraţie care, neoprită la timp, poate duce un atac terorist de proporţii.

Pentru prima dată în cadrul seriei GO, Deus Ex GO va pune la dispoziţia jucătorilor un editor de puzzle-uri, prin intermediul căruia aceştia îşi vor putea crea propriile niveluri şi le vor putea partaja cu comunitatea jocului. Acest feature va fi livrat prin intermediul unui update ulterior, la scurt timp după lansarea jocului.

Deus Ex GO va fi disponibil în această vară, pentru telefoanele inteligente şi tablete.

Deus Ex GO

Deus Ex GO

Urmărește Go4Games.ro pe Google News