În urma finalizării anului fiscal 2016, Electronic Arts a oferit un raport referitor la performanţele înregistrate de companie în ultimele 12 luni, acesta prezentând însă şi câteva dintre planurile de viitor ale publisher-ului.
Cel mai important astfel de element se referă la calendarul de lansări din cursul anului fiscal 2017, din care nu lipsesc titluri anunţate deja, cum ar fi noul Mass Effect: Andromeda, precum şi jocuri pe care Electronic Arts nu le-a dezvaluit inca in mod oficial, cum ar fi FIFA 17.
Mai exact, iată ce jocuri a anunţat Electronic Arts pentru anul fiscal 2017 (atenţie, a nu se face confuzie între anii fiscali şi cei calendaristici, anul fiscal 2017 pentru EA începând chiar din primăvara lui 2016):
După cum puteţi vedea şi în grafica de mai sus, Mirror’s Edge Catalyst va dechide „balul” jocurilor EA din acest an (lansarea acestuia fiind programata pentru 9 iunie 2016 în Europa), urmărit fiind de obişnuita serie de simulatoare sportive de la EA Sports: FIFA 17, Madden 17 şi NHL 17, acestea fiind programate pentru sfârşitul verii / începutul toamnei calendaristice (jocurile FIFA sunt de obicei lansate în cursul lunii septembrie a fiecărui an).
Apoi, în cea mai aglomerată perioadă a anului, în toamna şi începutul iernii calendaristice, sunt aşteptate titlurile cu greutate ale companiei: Battlefield 1 de la DICE (confirmat deja pentru 21 octombrie 2016) şi, surprinzător, Titanfall 2 (care, graţie tematicii SF, va intra în competiţie directă cu viitorul Call of Duty: Infinite Warfare).
Nu în ultimul rând, primul trimestru al anului calendaristic 2017 (şi ultimul din cel fiscal) ar trebui să ne aducă atât un nou joc din seria NBA Live pentru console, precum şi foarte aşteptatul Mass Effect: Andromeda, în versiuni pentru console şi PC.