Dark Souls 3 Preview exclusiv: Pregătiri funerare, episodul al treilea

A mai rămas aproximativ o lună până la apariţia unuia dintre cele mai aşteptate jocuri, care în pofida apartenenţei de o nişă neîndurătoare, a reuşit să se transforme într-un adevărat titlu AAA. Dark Souls III poartă cu el moştenirea bogată a unei serii care a fermecat jucătorii prin faptul că nu i-a menajat, ci dimpotrivă, i-a ”torturat” cu un nivel de dificultate frustrant, cu locuri ascunse şi secrete greu accesibile, cu unele dinte cele mai memorabile confruntări cu boşii de nivel şi cu nenumărate ore de distracţie la limita masochismului.

La sfârşitul lunii trecute am fost printre norocoşii aleşi să petreacă nişte ore cu o versiune specială a jocului, menită să ne facă o idee despre ce ne aşteaptă. Şi spun specială, pentru că nivelul de dificultate a fost uşor redus, cel mai probabil pentru a nu-i frustra pe jurnalişti până în punctul în care să le scape nişte cuvinte nu tocmai sacre pe băncile bisericii.

Pentru evenimentul organizat la Hamburg, reprezentanţii Bandai Namco Entertainment au ales o locaţie cu adevărat neortodoxă: o biserică luterană din inima oraşului. Vremea mohorâtă, tipică pentru iarna aşezărilor de pe malul Elbei, turnul bisericii care se întindea spre cer aidoma Coloanei infinitului, uriaşa intrare de metal şi focul care dansa în torţele de la intrare sugerau începutul unui RPG în dulcele stil clasic. Înăuntru am fost întâmpinaţi de o cortină din spatele căruia ieşea fum, prevestind ultimele pregătiri pentru primirea oaspeţilor.

Înainte de a trece de antecameră, am avut ocazia de a arunca un ochi critic asupra ediţiilor de colecţie, expuse într-o vitrină în jurul cărora s-au adunat invitaţii de parcă s-ar fi holbat la moaştele aflate în turul bisericilor din Europa. Pe lângă ediţia Prestige, realizată într-o cantitate limitată, a cărui statuie este una dintre cele mai bine realizate pe care le-am putut vedea vreodată, am putut să ne convingem că nici ediţia Collector’s nu arată deloc rău.

După ridicarea cortinei jurnaliştii sunt invitaţi să avanseze pe un culoar mărginit în stânga şi în dreapta de şiruri de bănci printre care se zăreau monitoare cu ecranul de start al jocului. Altarul a fost transformat într-o scenă învăluită de fum, în faţa căreia s-a format un mic amfiteatru din băncile văzute mai devreme, care stau ca mărturie pentru vârsta respectabilă a bisericii. Întreaga scenă este dominată de o statuie în mărime naturală a personajului principal, gata să se lanseze în luptă, respectiv de un paloş gigantic, care nu poate fi ridicat de orice muritor. Melodia divină provenită din orga din spatele încăperii întoarce involuntar capetele audienţei, care în loc de tavanul bisericii descoperă un cer schimbător, învolburat de un dans magic al luminilor diafane – un rezultat a tehnologiei moderne de proiecţie.

Atmosfera a fost creată, oamenii au fost învăluiţi de vraja tipică jocurilor RPG, este momentul să intre şi creatorul seriei – Hidetaka Miyazaki. Pe scenă apare un domn elegant şi reţinut, care pare mai potrivit să te invite la turul unui fabrici japoneze, decât să-ţi spună o poveste horror de inspiraţie medievală. Creatorul seriilor Dark Souls, Demon’s Souls şi Bloodborne a parcurs o carieră impresionantă în industria de jocuri, ajungând preşedintele companiei From Software, al cărei nume a devenit sinonim cu jocurile gothic horror. Încă de la începutul prezentării este precizat că Dark Souls III va oferi provocări pe măsura seriei, incluzând nu doar unii dintre cei mai dificili oponenţi, dar şi provocări pe măsura gloriei pe care jucătorii o caută.

Astfel, speranţele celor care se aşteptau la o abordare mai modernă şi mai permisivă sunt zdrobite fără echivoc. Din nou, pe lângă campania single player, jocul va putea fi încercat şi în multiplayer, limita jucătorilor fiind crescută la şase. Povestea jocului, fără să oferim prea multe detalii, va gravita în jurul aşa numiţilor ”Unkindled”, care suferă de un blestem crunt: ei nu-şi pot găsi pacea eternă, fiind condamnaţi să cutreiere pământul până nimeni nu-şi mai aminteşte cine au fost. Jucătorul îşi va asuma rolul unuia dintre aceste suflete osândite, a căror căutare pentru Lords of Cinder se va transforma într-o vânătoare şi o întrecere disperată de a lua locul acestora.

Întreaga temă a jocului, nu doar ca poveste, dar şi ca gameplay, este depăşirea dificultăţilor şi obţinerea victoriei pornind dintr-o poziţie dezavantajată. Acest lucru se va face simţit în special în cadrul confruntărilor cu boşii de nivel care au fost distribuiţi cu generozitate în joc: fiecare zonă a hărţii va fi păzită de cel puţin un boss. Pentru a face confruntările mai distractive, producătorii au încercat să accelereze ritmul acestora şi să le facă mai fluide. În plus, au introdus şi o nouă mecanică de joc, care conferă fiecărui tip de armă o abilitate specială. Astfel, la complexitatea deja existentă conferită de clasele de personaje este adăugat şi stratul tactic reprezentat de alegerea armei potrivite pentru stilul de joc al fiecăruia.

În joc vor exista zece clase, diferite din punct de vedere al abordării luptelor, unele fiind clar inspirate de Bloodborne, chiar dacă acesta nu face parte din serie. În finalul prezentării sunt menţionate hărţile complexe şi bogate în detalii, care oferă jucătorului impresia că explorează o lume gigantică plină de cotloane ascunse, care abia aşteaptă să fie descoperite de cei mai curajoşi. Locaţiile de interior şi exterior, superioare părţilor anterioare, reprezintă motivul invocat de producători de a dezvolta jocul doar pentru generaţia actuală de console şi PC-uri, lăsând în urmă generaţia anterioară de platforme care nu mai puteau ţine pasul.

După prezentare au urmat câteva ore de joc, deopotrivă frustrante şi distractive, în care am putut încerca o felie din joc selectată special, în care să fie reprezentate elementele noi, fără să fie dezvăluite toate surprizele. Dark Souls III pare un joc nou, dar şi bine cunoscut, în acelaşi timp. Influenţele din Bloodborne sunt de netăgăduit şi sunt trădate de asemănări prea evidente dintre Hemwick Charnel Lane şi Undead Settlement. Se vede că ambele proiecte au fost apropiate de sufletul lui Miyazaki şi nu a putut să le delimiteze chiar atât de clar precum şi-ar fi dorit.

Dark Souls III a rămas o provocare, chiar şi în cadrul acestei versiuni speciale, majoritatea participanţilor învingându-l pe cel de-al doilea boss, dar foarte puţini apucând să-l salute măcar pe al treilea. Abilităţile Weapon Arts modifică felul în care abordezi o anumită clasă şi aduc un nou strat tactic: trebuie să le pregăteşti din timp şi să calculezi dacă merită riscul implicat în folosirea acestui skill cu rezultate devastatoare, dar care te poate expune la pericol prea mult timp. Fără să intrăm pe tărâmul spoilerelor, putem confirma că Dark Souls III a evoluat foarte mult din punct de vedere grafic faţă de ce arătaseră producătorii în trecut. Nivelurile deosebit de bogate în detalii, culorile vii şi diferitele medii, fiecare cu elementele sale specifice, uşor de recunoscut, fac din a treia parte cel mai impresionant joc al seriei (cel puţin din punct de vedere vizual).

Pornind din Cemetery of Ash, de-a lungul drumului până la familiarele ziduri ale Lothric-ului am putut parcurge un fel de tutorial alegând oricare dintre cele zece clase disponibile la începutul jocului: Knight, Mercenary, Warrior, Herald, Thief, Assassin, Sorcerer, Pyromancer, Cleric sau Deprived. Primul boss, Gundyr, a fost conceput în mod evident pentru ca toţi cei invitaţi să treacă de el relativ uşor (unii din prima, alţii după patru sau cinci încercări eşuate). După ajungerea în Firelink Shrine, care serveşte ca un fel de centru în care se pot achiziţiona arme noi sau se pot îmbunătăţi diferitele abilităţi ale personajului, Dark Souls III s-a trezit cu adevărat la viaţă şi s-a transformat în coşmarul îndrăgit de mulţi, în care şi cea mai mică greşeală te costă viaţa.

La finalul evenimentului ne-am simţit deopotrivă intrigaţi de noutăţi, dar şi împăcaţi că elementele care au adus succesul seriei au fost lăsate intacte. Unii deja speculează viitorul seriei, dar în urma acestei experienţe putem spune că producătorii ascund mai multe surprize şi lucrurile se vor clarifica abia după apariţia jocului.

Nu ne hazardăm la a face predicţii, dar, pe baza a ceea ce am văzut, Dark Souls III pare cea mai bine închegată parte a seriei, cu destule elemente noi încât să nu pară prăfuit sau obosit, dar, în acelaşi timp, fidel moştenirii construite de episoadele anterioare. Influenţele pronunţate din Bloodborne nu sunt deloc un lucru rău, ajutând la diversificarea mediului din joc. Un lucru este însă cert: ne pregătim să murim în aprilie în Dark Souls III (şi vom repeta la nesfârşit această „ispravă” în joc) şi abia aşteptăm să ne confruntăm cu Lords of Cinder.