Activision anunţă disponibilitatea celui de-al doilea expansion pentru Destiny – House of Wolves. Acesta oferă misiuni şi hărţi PvP noi, arme, armuri şi alte item-uri noi, dar şi un nou Strike cooperativ. În plus, cei care joacă Destiny pe consolele PlayStation se pot bucura de o hartă PvP exclusivă.
Iată, pe larg, ce va conţine House of Wolves, cel de-al doilea expansion pentru Destiny:
• O nouă arenă cooperativă – Situată în Prison of Elders, echipe de câte trei jucători se confruntă cu valuri de inamici din ce în ce mai puternici pentru a obţine recompense legendare şi exotice. Matchmaking-ul este disponibil pentru acest mod, dar se pot forma şi grupuri care pot juca pe un nivel de dificultate superior pentru a obţine recompense şi mai consistente.
• Un nou event multiplayer – The Trials of Osiris este un nou event multiplayer 3v3 săptămânal care se bazează pe un nou mod de joc, Elimination, în care nu există respawn, coechipierii fiind cei care pot readuce la viaţă un gardian căzut în luptă. Acest mod recompensează gardienii cu item-uri din ce în ce mai valoroase, pe măsură ce aceştia câştigă meciuri.
• Echipament nou – Jucătorii pot câştiga arme, armuri şi iteme noi, inclusiv legendare şi exotice, dar şi cu tematică Fallen. House of Wolves va oferi şi embleme, shadere şi nave noi.
• Nivel crescut – Nivelul de Light creşte acum la 34, iar armele şi armurile legendare şi exotice obţinute anterior pot beneficia de pe urma avansării în nivel.
• Noi misiuni şi quest-uri – Aventuri noi sunt acum disponibile prin intermediul misiunilor şi quest-urilor care îi au în centru pe Petra Venj din garda reginei şi Variks, un Fallen loial acesteia.
• Un nou spaţiu social – The Reef oferă acces la comercianţi noi, dar şi la recompense şi misiuni noi.
• O nouă activitate de tip strike – The Shadow Thief: pe Lună se ascunde celebrul mercenar Fallen numit Taniks, pe care, evident, gardienii trebuie să-l vâneze.
• Noi hărţi multiplayer – Black Shield (o fostă bază Cabal de pe Marte), Thieves’ Den (o ascunzătoare Fallen de pe Venus), Widow’s Court (o hartă asimetrică localizată în Dead Zone, pe Pământ), Timekeeper (hartă exclusivă pentru consolele PlayStation, acţiunea având loc pe Marte, într-o locaţie construită de către rasa Vex).
Povestea din House of Wolves gravitează în jurul reginei Awoken, aceasta apelând la gardieni pentru a-i vâna pe cei din rasa Fallen aparţinând House of Wolves, iniţial loiali reginei şi apoi trădători, ca răzbunare pentru modul în care aceştia s-au revoltat. Ca bonus pentru toţi jucătorii Destiny, hărţile de multiplayer competitiv din primul expansion, The Dark Below, sunt acum disponibile tuturor.
House of Wolves, cel de-al doilea expansion pentru Destiny, este disponibil via PlayStation Store România (pentru PS3 şi PS4) la 90 RON individual, sau la 157 RON, ca parte a Destiny Expansion Pass. House of Wolves este de asemenea disponibil pentru Xbox One şi Xbox 360.
Destiny, alături de primul expansion pack The Dark Below, sunt deja disponibile pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.