Larian Studios, în colaborare cu publisherul Focus Home Interactive, a anunţat că vor relansa Divinity: Original Sin, unul dintre cele mai apreciate RPG-uri ale anului trecut (media notelor primite este 87, conform Metacritic), într-o versiune Enhanced Edition.
Care sunt însă principalele noutăţi ce vor fi aduse de acest Enhanced Edition? În primul rând, Larian Studios nu a mai vrut să se limiteze doar la PC pentru această ediţie adăugită, Divinity: Original Sin Enhanced Edition urmând să fie lansată şi pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One, precum şi pentru SteamOS, PC (Windows şi Linux) şi Mac.
Bineînţeles, odată cu adaptarea jocului şi pentru console, a fost dezvoltată o nouă interfaţă, adaptată pentru controller, şi a fost adăugat suportul pentru modul de joc cooperativ local (split screen) sau online. De asemenea, ediţia Enhanced va beneficia de conţinut nou, precum personaje şi quest-uri suplimentare, dialoguri vorbite în întregime, o poveste rescrisă cu un final nou-nouţ, grafică îmbunătăţită şi multe altele, detalii suplimentare urmând să fie oferite în următoarele luni.
Toţi cei care deţin deja Divinity: Original Sin, în versiunea sa pentru PC, vor primi upgrade-ul către Enhanced Edition complet gratuit. Nu a fost anunţată încă o dată de lansare pentru Divinity: Original Sin – Enhanced Edition, însă cei de la Larian Studios promit că vor reveni cu şi mai multe detalii la E3 2015 (16-18 iunie 2015).