În urma scandalului iscat de anunţul celor de la Ubisoft conform căruia Assassin’s Creed: Unity va rula pe consolele PlayStation 4 şi Xbox One la rezoluţia 900p (1600×900) cu un framerate de doar 30 de cadre pe secundă, au apărut îndoieli referitoare la viitoarele titluri ale companiei, cum ar fi Tom Clancy’s The Division sau Rainbow Six: Siege.
Din fericire, se pare că în privinţa lui Rainbow Six: Siege nu avem motive de îngrijorare: prin intermediul contului oficial de Twitter al jocului, Ubisoft a confirmat că noul joc al seriei Rainbow Six va rula la un framerate consistent de 60 de cadre pe secundă pe toate cele trei platforme pe care urmează sa fie lansat (PC, PlayStation 4, Xbox One).
@MediaReviewDE @Ubisoft The game will play at 60 fps on all platforms
— Rainbow Six (@Rainbow6Game) October 10, 2014
Rainbow Six: Siege se va axa pe componenta multiplayer, dar Ubisoft a promis că jocul va oferi şi o campanie single player, fiind gândit ca un pachet complet pentru fanii seriei.
Rainbow Six: Siege va fi lansat în 2015 pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.