Techland şi publisher-ul Warner Bros. Interactive Entertainment au lansat un nou trailer pentru Dying Light, dezvăluind modul de joc Be The Zombie (disponibil pentru cei care aleg să plaseze o precomandă pentru joc).
În cadrul modului Be The Zombie, jucătorii vor putea invada sesiunile de joc ale prietenilor sub forma unui Night Hunter, un zombie extrem de puternic ce va beneficia de o serie de abilităţi letale. Este vorba despre un mod multiplayer asimetric, in care jucătorii-zombie vor încerca să-i elimine pe cei umani.
Dying Light este un joc care combină elementele de survival horror cu cele de parkour şi foloseşte o perspectivă first person, precum şi un ciclu noapte-zi capabil să aducă o nouă dinamică în gameplay: în timpul zilei, jucătorii vor putea supravieţui mai uşor, morţii vii preferând să stea departe de lumina soarelui; în schimb, noaptea zombies vor ieşi la vânătoare, devenind mult mai agresivi.
Dying Light va fi lansat pe 27 ianuarie 2015 pentru Statele Unite ale Americii şi America de Nord, 28 ianuarie 2015 pentru Australia şi Noua Zeelandă şi 30 ianuarie 2015 pentru Europa şi Asia, pentru PC, PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.