Ed Boon, legendarul părinte al seriei Mortal Kombat şi liderul studioului NetherRealm, a început din nou să ofere indicii referitoare la personajele ce-şi vor face apariţia în Mortal Kombat X. Se pare că viitorul nume de pe listă este Goro, shokan-ul cu patru braţe, foarte popular încă de pe vremea primului joc al seriei din 1992.
Boon preferă Twitter-ul pentru a oferi aceste indicii, posturile de mai jos fiind publicate la rând, la câteva minute distanţă unul de celălalt.
Nice Lair pic.twitter.com/sQ5n18t0B5
— Ed Boon (@noobde) September 2, 2014
Nice head. pic.twitter.com/jCzOjjgsJW
— Ed Boon (@noobde) September 2, 2014
Povestea din viitorul Mortal Kombat X se va desfăşura imediat după evenimentele din precedentul titlu MK şi va continua până in viitor, la peste 25 de ani de la sfârşitul ultimului joc. Din distribuţia jocului vor face parte Scorpion, Sub-Zero, Raiden şi Kano, precum şi personaje noi: D’Vorah, Ferra/Torr, Cassie Cage (fiica lui Johnny Cage şi a Sonyei Blade) sau Kotal Kahn (noul împărat al Outworld-ului).
Mortal Kombat X va fi lansat în 2015, pentru PC, PlayStation 4, Xbox One, PlayStation 3 şi Xbox 360.