DOOM, prezentat în premieră la QuakeCon 2014

Autori: Cosmin Aionita, Liviu - Andrei Mihai | 18.07.2014
DOOM, prezentat în premieră la QuakeCon 2014

După ani de zile în care studioul id Software a trecut prin numeroase schimbări, după ce acesta a fost achiziţionat de Bethesda şi fondatorul John Carmack s-a retras, după ce au apărut numeroase zvonuri conform cărora reboot-ul seriei DOOM fusese anulat şi studioul urma să fie desfiinţat, iată că id Software trăieşte, prezentând în premieră noul DOOM la QuakeCon 2014.

Din păcate, nu avem parte de imagini sau clipuri video, Bethesda şi id Software preferând să păstreze dezvăluierea jocului doar pentru cei care au participat fizic la QuakeCon. Cu toate acestea, am compilat câteva prime impresii din partea celor care au avut ocazia să ia parte la prezentarea noului DOOM.

În primul rând, după cum bănuiam, noul joc se va numi pur şi simplu DOOM, fără nicio cifră adăugată, id Software dorind să sublinieze astfel că avem parte din nou de un reboot al seriei, jocul propunând o nouă viziune asupra evenimentelor din titlurile originale. În al doilea rând, noul DOOM va avea la bază un nou motor grafic – id Tech 6, primul dezvoltat de studio fără aportul programatorului John Carmack. id Tech 6 va permite rularea la rezoluţie 1080p şi 60FPS, noul DOOM fiind dezvoltat pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

În ceea ce priveşte gameplay-ul, noul DOOM îşi propune să se întoarcă la formula câştigătoare din primele două jocuri ale seriei, punând accentul pe luptele rapide împotriva unor cantităţi impresionante de monştri veniţi din iad. Demonii vor putea macelăriţi procedural, fiecare bucăţică din corpurile acestora putând fi sfâşiată independent. De acelaşi tratament va putea „beneficia” şi personajul jucabil, în cazul în care un demon reuşeşte să-l doboare.

Noul DOOM va menţine vechea formulă a regenerării sănătăţii prin intermediul medi-pack-urilor, dar va dinamiza luptele cu posibilitatea de a face double jump sau de a folosi un jetpack. Arme clasice precum shotgun-ul, drujba sau plasmagun-ul vor reveni, însă acestea nu vor fi singurele unelte prin care jucătorul îşi va putea elimina inamicii. Un monstru slăbit poate fi executat în stil Mortal Kombat prin realizarea unui soi de „fatalitate”, animaţiile în aceste cazuri fiind de-a dreptul morbide şi destul de diversificate.

Dintre vechii demoni din primele titluri, in noul DOOM s-au întors aşa-numiţii Hell Knights, susţinuţi de zeci de alţi monştri izvorâţi din iad. Au fost prezentate două segmente diferite ale jocului, id Software menţionând că, pentru prezentare, s-a folosit versiunea de PC a jocului, împreună cu un controller de Xbox 360.

Să sperăm că, în curând, Bethesda şi id Software îşi vor face milă şi de noi, cei care nu am avut ocazia să participăm la QuakeCon, şi vor face publice toate aceste secvenţe de gameplay din noul DOOM.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News