Assassin’s Creed: Unity vine pe PC simultan cu consolele?

Autor: Cosmin Aionita | 24.06.2014
Assassin's Creed: Unity vine pe PC simultan cu consolele?

Întârzierea lansării versiunilor pentru PC ale jocurilor Assassin’s Creed a devenit o obişnuinţă pentru publisher-ul Ubisoft. Ce-i drept, perioadele de timp petrecute între apariţiile pe piaţă ale ediţiilor pentru console ale jocurilor Assassin’s Creed şi lansările versiunilor pentru PC s-au diminuat mult în ultimii ani.

Dacă pentru primul titlu al seriei Assassin’s Creed deţinătorii de PC au fost nevoiţi să aştepte aproape jumatate de an, Assassin’s Creed IV: Black Flag şi-a făcut apariţia pe această platformă cu mai puţin de o lună întârziere faţă de ediţiile dedicate consolelor PlayStation 3 şi Xbox 360.

Se pare că acest inconvenient nu-şi va mai face apariţia şi cu ocazia lansării viitorului titlu al seriei – Assassin’s Creed: Unity. Lesley Phord-Toy, producer-ul jocului, a declarat pentru colegii de la Rock Paper Shotgun că obiectivul echipei producătoare este să livreze jocul în acelaşi timp pentru toate cele trei platforme pe care acesta va fi lansat: PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să-l îndeplinească.

Phord-Toy a motivat întârzierile din trecut cu argumentul perioadei suplimentare necesare pentru optimizarea jocurilor pentru PC, computerul personal fiind o platformă deschisă, cu combinaţii aproape infinite de componente, spre deosebire de console, unde se optimizează pentru o configuraţie fixă. Gurile rele vorbesc însă de pirateria caracteristică platformei PC, publisher-ul preferând să profite mai întâi de pe urma încasărilor provenite din vânzările ediţiei pentru console, înainte să ofere jocul şi pentru computer.

Assassin’s Creed: Unity va fi lansat pe 28 octombrie 2014, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News