Sony a dezvăluit informaţii noi despre third person shooter-ul The Order: 1886, aflat în dezvoltare în cadrul echipei de la Ready at Dawn. Producătorii oferă numeroase detalii despre joc în materialul video de mai jos, explicând de ce The Order: 1886 se desfăşoară în Londra, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi ce adaptări au fost aduse acestei perioade temporale pentru a acomoda povestea din joc.
Din păcate, nu toate veştile sunt bune: Ready at Dawn are nevoie de timp suplimentar pentru a finisa jocul cum se cuvine, apariţia lui The Order: 1886, programată iniţial pentru acest an, fiind amânată. Astfel, jocul este aşteptat pe piaţă la începutul lui 2015 (mai multe surse neoficiale indică luna februarie a anului viitor), exclusiv pentru PlayStation 4.
The Order: 1886 este un third person shooter spune povestea unei echipe de „gardieni” ce se va confrunta cu atacuri din partea unor creaturi cu puteri supranaturale (şi nu numai). Legenda spune că este vorba chiar despre Cavalerii Mesei Rotunde, aceştia fiind nemuritori şi însărcinaţi cu obiectivul de a proteja umanitatea.
The Order: 1886 a primit şi un nou clip de gameplay, pe care-l puteţi urmări mai sus (suferă însă de pe urma unor sacadări vizibile, cauzate de faptul că secvenţele au fost capturate dintr-un stream de slabă calitate difuzat prin Twitch), precum şi o nouă serie de imagini, pe care le puteţi admira în galeria ataşată.