Child of Light Review: un joc fermecător, rupt din lumea basmelor

RPG-urile reprezintă unul dintre genurile fundamentale ale jocurilor video, care a suferit multiple transformări de-a lungul anilor. Ele au devenit, dintr-o categorie rezervată celor mai elitişti jucători, un termen cool („elemente de RPG”) adăugat jocurilor de acţiune sau strategie de către departamentul de marketing. Şi, dacă există vreo companie care aplică toate tacticile pentru a convinge jucătorii că jocurile sale (să ne gândim doar la Assassin’s Creed sau la Just Dance) nu sunt vaci de muls, aceasta este Ubisoft. Tocmai din acest motiv s-a dovedit a fi o surpriză deosebit de plăcută strategia companiei de a-şi diversifica oferta prin reînvierea unor francize ca Rayman sau crearea de IP-uri noi precum Watch Dogs sau The Division. Printre aceste titluri noi se regăseşte şi Child of Light, o adevărată bijuterie, care, în pofida aparenţelor, nu este un platformer 2D, ci un RPG adevărat.

Chiar dacă ne erau livrate folosind diferite metode prezentare, RPG-urile clasice au avut întotdeauna în comun un element esenţial: povestea. Child of Light relatează aventurile Aurorei, fiica ducelui de Austria, care cade victimă unei vrăji misterioase şi devine captivă în cadrul unui vis. Pentru a se putea întoarce în lumea ei, copilul cu părul de foc trebuie să readucă pe cerul din Lemuria stelele, Luna şi Soarele, furate de o vrăjitoare malefică. De-a lungul aventurii sale eroina noastră va fi ajutată de diferiţi companioni, cel mai util şi mai des folosit dintre acestea fiind un fel de licurici, Igniculus. Fiecare tovarăş de ispravă vine cu propria poveste secundară, având nevoie de ajutorul tău pentru a ieşi din vreo încurcătură sau alta.

Încă din primele momente, Child of Light ne duce cu gândul la poveştile magice ale copilăriei, spuse în şoaptă înainte de venirea lui Moş Ene. Atât naraţiunea principală, cât şi misiunile secundare evocă lumea basmelor europene, momentele fericite alternându-se cu cele triste pentru a ţese o atmosferă fermecătoare. Acest sentiment este întărit şi de faptul că dialogurile jocului sunt prezentate sub formă de rime, producătorii incluzând mii şi mii de linii de dialog în joc. Farmecul iniţial este însă oarecum ştirbit de câteva întorsături mult prea previzibile ale firului epic şi de lipsa voice actingului, majoritatea dialogurilor din joc fiind mute.

Drumul către deznodământul jocului durează în jur de 12 ore, timp în care vei putea explora fiecare colţişor al Lemuriei dând piept cu o serie de creaturi malefice. Curba de asimilare a sistemului de joc şi a controlului este una foarte lină, noile elemente fiind introduse treptat şi la intervale de timp care permit acomodarea cu ele. Veteranilor cu experienţă s-ar putea să li se pară chiar prea lung timpul până întâlnesc o provocare reală, cel puţin în modul de joc normal.

Sistemul de lupte pe ture este unul ingenios care aminteşte de titluri precum Disgaea sau Grandia. Acţiunile personajelor aflate sub comanda ta, cât şi cele ale oponenţilor tăi, sunt aliniate de-a lungul unei singure bare de progres, pe care o parcurg cu viteze diferite în funcţie de trăsăturile de bază. Ajungând în ultima zonă a barei denumită „Cast”, poţi să alegi din mai multe acţiuni, execuţia fiecăruia necesitând o anumită perioadă de timp. De exemplu, luarea posturii defensive este instantă, în timp executarea unei lovituri de săbie care să afecteze toţi oponenţii poate dura câteva secunde bune. Ajunşi în porţiunea de Cast, personajul care reuşeşte să execute primul mişcarea ofensivă va anula acţiunea oponentului, acesta fiind nevoit să reia întreaga etapă de începutul barei de progres. Pentru a evita acest lucru poţi activa postura defensivă care nu doar te apără de atacurile adversarilor, dar îţi garantează şi o viteză sporită pentru tura următoare.

Asul din mânecă este Igniculus, care deşi nu are abilităţi ofensive, poate să-i orbească pe oponenţi, astfel încetinindu-i considerabil. În teorie, de aici ar trebui să rezulte o profunzime tactică, cu multiple opţiuni pentru jucători şi pentru AI deopotrivă şi care ar trebui să te facă mereu să te gândeşti dacă se merită să-ţi asumi riscul unui atac sau mai bine mergi pe calea sigură. În realitate însă, luptele sunt atât de uşoare, încât rar vei întâlni pericolul de a cădea pradă oponenţilor. În general bătăliile, deşi sunt plăcute, nu reprezintă o provocare reală, nici măcar când vine vorba de boşi. Fiecare bătălie câştigată aduce după sine puncte de experienţă din belşug, personajele făcând level-up destul de des. Deşi la luptă participă doar Aurora alături de Igniculus şi un companion ales de tine, şi tovarăşii lăsaţi de banca de rezerve câştigă experienţă, iar astfel nu există riscul sa rămână în urmă. Odată cu creşterea în nivel punctele pot fi investite, existând mai multe seturi de abilităţi, fiecare cu beneficiile proprii. Deşi numărul mare de abilităţi poate părea copleşitor la început, în scurt timp îţi vei da seama că multe dintre acestea sunt pasive şi cresc punctele de viaţă sau îmbunătăţesc abilităţile defensive ori ofensive, cele active nefiind atât de diferite precum te-ai aştepta.

Abilităţile active sunt cele care îţi definesc stilul de joc din timpul luptelor, inventarul fiind redus la diferite poţiuni cu efecte temporare sau definitive asupra abilităţilor. Lipsa armelor şi armurilor echipabile de personaje se vrea contrabalansată de un sistem de crafting destul de rudimentar. Având la dispoziţie trei sloturi poţi făuri diferite pietre preţioase combinând cioburi de diferite culori. Rezultatul se traduce în puncte de experienţă bonus, puncte de viaţă suplimentare sau atacuri care beneficiază de puterile elementelor. Diferitele bucăţi de nestemate le primeşti în urma confruntărilor sau le găseşti ascunse în lăzile de comori răspândite în toată Lemuria. Explorarea lumii şi descoperirea colţişoarelor secrete rămâne o activitate deosebit de plăcută, mai ales după ce Aurora dobândeşte abilitatea de a zbura.

Plăcerea de a explora se datorează şi stilului grafic care ne duce cu gândul la ilustraţiile din volumele de basme. Engine-ul aflat la baza jocurilor Rayman Origins şi Legends îşi demonstrează versatilitatea, punând în scenă excelent aventurile Aurorei. Datorită stilului artistic diferit, nici nu ai zice că ambele jocuri folosesc acelaşi motor grafic, Child of Light având o personalitate distinctă de Rayman. Combinarea diferitelor planuri bidimensionale cu elemente 3D dă naştere unei lumi fascinante, plină de colţişoare ascunse care tăinuiesc diferite comori.

Coloana sonoră se află în concordanţă perfectă cu stilul vizual, contribuind la crearea atmosferei de poveste. Păcat că dialogurile sunt mute, vocile ar fi ajutat să stabileşti o relaţie mai bună cu personajele din joc. Chiar dacă Child of Light nu include multiplayer, producătorii au conceput o idee ingenioasă care permite implicarea unui prieten în joc. Igniculus poate fi controlat de un al doilea jucător, atât în lupte, cât şi de-a lungul explorării Lemuriei. Satisfacţia celui de-al doilea jucător este însă la fel de limitată ca acţiunile micului licurici, care servesc mai mult pe post de suport pentru a uşura viaţa Aurorei.

În pofida minusurilor amintite, Child of Light este un joc remarcabil care, deşi crează iluzia că se adresează doar copiilor, este o producţie care poate fi savurată de orice gamer, fără limită de vârstă. Este o experienţă care evocă RPG-urile de acum 15 de ani şi le combină cu basmele copilăriei, rezultând o aventură magică într-un tărâm învăluit de mister.