Metal Gear Solid 5 Ground Zeroes Review: gustare pentru fani

Metal Gear Solid V: Gound Zeroes este unul dintre cele mai controversate titluri ale anului. Şi nu, nu din cauza violenţei excesive sau a vreunui sistem de protecţie exotic, nici pe departe. Este vorba în principal de durata de joc raportată la preţul pe care Konami l-a ataşat acestui pachet. Pentru a înţelege mai bine datele problemei, trebuie să reamintim că Ground Zeroes este descris drept „prologul poveştii Metal Gear Solid V”, grosul experienţei urmând să fie livrat în The Phantom Pain, probabil undeva în cursul anului viitor.

Nu este pentru prima oară când Hideo Kojima, mintea creativă din spatele seriei, alege să împartă un joc Metal Gear Solid în mai multe astfel de capitole/misiuni: atât Metal Gear Solid 2: Sons of Liberty, cât şi Metal Gear Solid 3: Snake Eater au beneficiat de acelaşi tratament. Diferenţa o făcea însă includerea capitolelor introductive în jocurile propriu-zise, sporind astfel valoarea respectivelor pachete. De această dată, Konami a hotărât să ofere Ground Zeroes, prologul, ca produs de sine stătător, la un preţ înjumătăţit faţă de cât costă în mod normal un joc nou.

În ce măsură este justificată însă această strategie? Metal Gear Solid V: Ground Zeroes poate fi analizat din două perspective – cea a fanului înrâit MGS, care cunoaşte până şi mărimile de la pantofii ambilor eroi Snake din seriei, şi cea a jucătorului ocazional, pe care l-ar putea atrage mai degrabă design-ul ambalajului său promisiunea unui nou joc pentru proaspăt achiziţionata consolă.

Pentru a elimina orice urmă de dubiu, fanii înrăiţi MGS nu ar trebui să rateze Ground Zeroes. Povestea reia acţiunea de unde a lăsat-o Metal Gear Solid: Peace Walker (îl găsiţi fie pe PSP, în varianta originală, fie remasterizat HD pentru PS3 şi Xbox 360 în MGS HD Collection), şi de această dată eroul fiind Naked Snake (aka Big Boss).

Din păcate, această abordare face jocul inaccesibil din punct de vedere narativ pentru începători, Ground Zeroes fiind împănat de referinţe la titlurile precedente şi personaje recurente. Ce-i drept, există un backstory în meniul principal al jocului, însă acesta este prezentat sub formă de ecrane cu text, o abordare mai degrabă nefericită în epoca în care mai toate jocurile se laudă cu secvenţe cinematice impresionante.

Aşadar, ca nou venit în universul Metal Gear Solid, te simţi foarte stingher în primele momente din Ground Zeroes. Din fericire însă, deşi îşi aduce aportul narativ pentru evenimentele ce vor urma în The Phantom Pain, povestea este unul dintre cele mai puţin importante elemente din Ground Zeroes. Jocul se concentrează în schimb pe oferirea unei experienţe open-world, diferită din multe puncte de vedere de vechile titluri ale seriei.

Principala vedetă din Ground Zeroes, în ciuda aşteptărilor, nu este Snake. Această distincţie ar trebui acordată bazei militare Omega, locul în care se desfăşoară acţiunea jocului. În misiunea principală a jocului, Snake este însărcinat cu găsirea şi salvarea a doi prizonieri din această bază militară; aici intervine farmecul din Ground Zeroes: jucătorul trebuie să exploreze singur pentru a găsi aceste ţinte, producătorii alegând sa nu ofere mură-n gura poziţionările obiectivelor.

Astfel, trebuie analizat cu atenţie câmpul de luptă, marcaţi inamicii cu ajutorul instrumentului optic din dotarea lui Snake, surprinse conversaţiile acestora, reţinute rutele lor de patrulare etc. Nu mai există nici radarul prezent în precedentele jocuri MGS, nici indicatorul de alarmă, şi nici reprezentarea grafică a câmpului vizual aferent fiecărui inamic. Dacă s-a dat alarma, statusul acesteia este raportat prin intermediul conversaţiilor radio şi pot fi urmărite doar mişcările inamicilor marcaţi în prealabil. Ca element ajutător suplimentar, după incapacitarea unui inamic, Snake îl poate interoga, existând astfel posibilitatea să afle indicii suplimentare despre obiectivele principale şi secundare.

Ia astfel naştere tensiunea caracteristică unei experienţe veritabile bazate pe stealth, care, spre deosebire de majoritatea titlurilor similare de pe piaţă, se face remarcată şi prin libertatea de mişcare şi abordare a situaţiilor. Snake poate conduce şi vehiculele din camp Omega, poate folosi armele culese de la inamici sau poate descoperi arme noi, bine ascunse în măruntaiele bazei militare.

Din păcate, există şi câteva elemente mai puţin reuşite, legate în principal de mişcarea personajului principal şi de controlul acestuia. Este deranjant că într-un joc ce se laudă cu o asemenea libertate de alegere să nu poţi escalada un perete de 2 metri înălţime sau să nu poţi urca pe o ţeavă sau un burlan (lucruri pe care Sam Fisher, spre exemplu, le poate face în Splinter Cell).

De asemenea, jocul foloseşte un sistem de cover dinamic, Snake adăpostindu-se automat în spatele obiectelor lângă care este poziţionat. Deşi pare bine implementata la prima vedere, in mijlocul acţiunii această abordare se dovedeşte mai degrabă neinspirată. Aş fi preferat metoda clasică de „snap to cover”, în care nu rişti să te expui inamicului doar pentru că ai apăsat un pic prea mult pe stick sau ai încercat o manevră mai îndrăzneaţă.

Şi, oricât de permisiv ar fi jocul în ceea ce priveşte metodele de rezolvare a misiunii, aceasta are până la urmă şi un sfârşit. Şi acesta vine, la o primă parcurgere, după aproxativ două ore de gameplay. Variat, ce-i drept, însă destul de scurt. Din fericire, completarea misiunii principale din Ground Zeroes are ca efect deblocarea unor side-ops, care încurajează explorarea suplimentară a bazei Omega, adăugând obiective şi arme noi, precum şi trecerea de la noapte la zi. Durata de joc se măreşte astfel considerabil, mai ales pentru cei care doresc să găsească toate secretele sau sa parcurgă misiunile fără a fi detectaţi.

Grafic, Metal Gear Solid V: Ground Zeroes se prezintă mulţumitor, lăsând impresia că, deşi exploatează la maximum consolele de veche generaţie (PS3 şi Xbox 360), mai are de „tras” până sa devină un titlu cu un aspect cu adevărat next gen. Ce-i drept, secvenţele cinematice (realizate cu ajutorul engine-ului) arată foarte bine, iar, cel puţin în versiunea pentru PlayStation 4, framerate-ul nu scade niciodata sub 60 de cadre pe secundă, la o rezoluţie FullHD 1080p. Pe plan sonor, singurul lucru ciudat mi s-a părut vocea lui Snake, interpretat de această dată de Kiefer Sutherland, care nu pare să aibă farmecul specific lui David Hayter (actorul ce îi dă „viaţă” eroului principal în toate celelalte jocuri ale seriei).

Astfel, Metal Gear Solid V: Ground Zeroes este mult mai mult decât un simplu prolog pentru The Phantom Pain. Faptul că încearcă o abordare proaspătă a genului stealth, alegând să nu-şi trateze jucătorii drept păpuşi fără minte (un lucru întâlnit foarte rar în zilele noastre), ridică mult valoarea jocului. Totuşi, având în vedere că povestea nu va fi înţeleasă de noii veniţi şi durata de joc este destul de scurtă pentru cei care nu caută misiuni secundare sau cucerirea leaderboards-urilor, rămânem la recomandarea iniţială – Metal Gear Solid V: Ground Zeroes este un pachet care se adresează în special fanilor, fiind un pic cam greu de digerat pentru cei care nu au experienţă cu titlurile anterioare ale seriei.