Rambo The Video Game Review: minute de nostalgie, ore de groază

Noua generaţie de jocuri a venit! Jocuri precum Killzone: Shadow Fall, Dead Rising 3 sau Battlefield 4 încântă privirile a milioane de jucători din întreaga lume. Lumea gaming-ului este mai entuziasmată decât oricând. Ce moment mai bun ar fi existat pentru lansarea unui joc bazat pe filmele Rambo?

Producătorii de la Teyon împreună cu publisherii lor au zis că acum este momentul,aşa că au decis ca în această lună să lanseze Rambo: The Video Game, joc puternic inspirat din filmele Rambo: First Blood, Rambo: First Blood Part II şi Rambo III. Dacă sunteţi fani Rambo şi nu doriţi să asociaţi lucruri proaste cu numele personajului vostru preferat, ar fi cazul să închideţi această pagină, să vă faceţi comozi şi să vizionaţi din nou filmele mult iubite.

Dacă încă mai sunteţi aici, cred că este cazul să vă spun despre ce este vorba. Jocul Rambo: The Video Game este un shooter care nu ar fi ieşit cu nimic în comun dacă ar fi apărut la începutul anilor ’90, dar astăzi face notă discordantă cu tot ceea ce cunoaştem în mediul de gaming. Asta pentru că este un shooter on-rails (pe şine), adică jucătorul nu poate controla nici direcţia, nici privirea personajului. I se îngăduieşte totuşi să pună ţinta în orice loc de pe ecran, să tragă şi să reîncarce arma.

Jocul trece prin povestea celor trei filme menţionate anterior, păstrând elementele narative principale şi condimentându-le cu sute de inamici care apar rând pe rând în campul vizual al lui Rambo şi care abia aşteaptă să fie împuşcaţi. După fiecare set de câţiva inamici, Rambo mai avansează câţiva metri.

Pentru a îmbunătăţi reţeta shooter-ului on-rails clasic, producătorii jocului s-au gândit să adauge şi un element de cover: la fiecare set de inamici Rambo se poate ascunde în spatele unui obstacol, reuşind astfel să se apere de focul advers.

O altă mecanică demnă de menţionat este cea a reîncărcării armei. Procesul de reload este iniţiat prin clic dreapta şi se finalizează cu încă un clic în una dintre cele trei faze posibile – prea devreme/târziu (rezultatul este o încărcare greoaie cu puţine gloanţe), la timp (încărcare mai rapidă, capacitate normală de gloanţe) şi încărcare perfectă (foarte rapidă şi cu o cantitate dublă de gloanţe faţă de normalul încărcătorului). Cu ajutorul unui indicator circular ce indică fazele încărcării, jucătorul se poate orienta referitor la momentul în care să dea click.

Dincolo de acest aspect, jocul conţine şi nişte faze mai atipice de gameplay, precum cele de stealth care în general reprezintă o serie de mişcări scriptate şi quick-time event-uri neiertătoare care dacă nu sunt executate perfect, vor trimite jucătorul la ultimul checkpoint.

Viaţa jucătorului este întotdeauna vizibilă printr-un indicator situat într-un colţ al ecranului, iar vindecarea nu se face automat, ci prin activarea unui mod temporar de furie care încetineşte timpul, face ca inamicii să se transforme entităţi luminoase şi restaurează câte un pic din viaţă cu ocazia eliminării fiecăruia dintre ei.

Rambo: The Video Game poate fi experimentat împreună cu încă o persoană, caz în care nu vor apărea două arme pe ecran ci două ţinte, iar ambii jucători vor împărţi aceeaşi armă care va trage de două ori mai repede şi… în două locuri diferite în acelaşi timp.

O încercare de a aduce jocul în lumea modernă a gamingului a fost făcută prin implementarea unui sistem de perks, nişte mici avantaje pe care Rambo le poate avea în luptele sale – eliminarea nevoii de a executa quick time event-uri este unul dintre ele. În rest, nimic notabil.

Grafica din jocul Rambo este una prăfuită şi nu îşi are locul în anul 2014. Dar acest lucru deja nu mă mai miră având în vedere şi stilul de gameplay retro. Nici măcar personajul principal al jocului şi al filmelor, John Rambo, nu arată tocmai ca un umanoid credibil. Animaţiile din cut-scene-uri şi din fazele de tip quick time event sunt şi ele cam simplist executate, amintindu-mi de filmele de buget redus în care luptele sunt regizate prost.

Pe de altă parte, anumite scene, vehicule şi clădiri prezente în filme sunt executate cu o oarecare atenţie ce permite stârnirea unor amintiri. În plus, trebuie remarcat faptul că personajele beneficiază de fizică de tip rag-doll, ceea ce pare a fi o funcţie next-gen a jocului prin comparaţie cu restul componentelor sale.

În aria sunetului nu se întâmplă nimic miraculos. Armele sună foarte fad, replicile lui Rambo şi ale altor personaje sunt extrase direct din înregistrările originale de acum 30 de ani, iar alte personaje au voci înregistrate recent, dar care nu sună nicidecum mai bine decât cele vechi.

Rambo: The Video Game este un joc simplist, ce s-ar fi potrivit mult mai bine pe o consolă de jocuri din anii ’90 (cele cu armă de plastic) decât pe o platformă modernă în anul 2014. Acest nou titlu reprezintă o apariţie oarecum jenantă pentru licenţa Rambo şi pare să fie unul dintre jocurile la care blestemul creării după film a fost dus la extrem. Dacă aveţi aşteptări destul de scăzute, atunci încercaţi-l. Dacă aveţi pretenţii, puteţi să uitaţi de jocul Rambo: The Video Game chiar în acest moment.