Broken Age Review: pierdut între două lumi

Tim Schafer este o legendă în rândul dezvoltatorilor de jocuri video. Şi nu, nu pentru jocurile relativ recente precum Brutal Legend, Costume Quest sau Stacking… Schafer şi-a făcut un nume în cadrul vechii echipe de la LucasArts, alături de care a lansat titluri legendare precum Full Throttle, Day of The Tentacle, Grim Fandango sau nemuritoarea serie Monkey Island. Astfel, nu este de mirare că noul Broken Age s-a bucurat de un succes incredibil cu mult înainte de lansare, de pe vremea când era doar încă un proiect care căuta finanţare prin Kickstarter.

Este adevărat, una e să susţii financiar un studio indie cvasi-necunoscut şi alta este să contribui la revenirea unui gigant precum Tim Schafer în aria care l-a consacrat: jocurile adventure point and click. Bineînţeles, moştenirea unor jocuri precum cele enumerate mai sus cântăreşte enorm, elevând până aproape de cer pretenţiile legate de noul Broken Age. Aşadar, întrebarea care trebuie pusă este destul de simplă: se ridică noul joc al lui Tim Schafer la nivelul aşteptărilor?

Narativ vorbind, răspunsul nu poate fi decât da. Un „da” scris cu litere mari şi boldate. Deşi avem de-a face abia cu prima parte a poveştii din Broken Age (cea de-a doua urmează să fie lansată în viitorul apropiat, gratuit pentru cei care deţin deja jocul), amprenta lui Schafer este mai mult decât vizibilă. Asemenea lui Grim Fandango, Broken Age nu se mulţumeşte cu reproducerea unui univers banal, plusând la capitolul imaginaţie.

În acest joc nu avem de-a face cu un singur personaj principal, ci cu doi eroi, aceştia, la prima vedere, neavând mai nimic în comun. Este vorba despre Vella, o adolescentă inteligentă, care refuză să fie sacrificată unui monstru, încăpăţânându-se să găsească alte metode prin intermediul cărora să-şi poata salva satul şi familia. În celălalt colţ îl avem pe Shay, un băiat ce-şi duce mult prea monotona existenţă la bordul unei nave spaţiale, libertatea sa de mişcare fiind îngrădită de un computer suspect de grijuliu.

Jucătorul poate aborda poveştile celor doi în ce ordine doreşte, având libertatea de a comuta oricând între cele două personaje, fără să existe însă posibilitatea ca acestea să interacţioneze între ele (aşa cum se întâmpla în Day of The Tentacle, spre exemplu). Totuşi, nu disperaţi, deşi nu este evident la prima vedere, cele două planuri ale jocului sunt strâns legate şi merită să duceţi jocul până la sfârşit pentru a afla deznodământul.

Revenind la cele două universuri în care are loc acţiunea, contrastul dintre acestea este amplificat şi de simpla lor natură: în timp ce Vella călătoreşte prin tărâmuri realtiv primitive, care amintesc mai mult de basmele bunicilor, nava lui Shay este împânată de tehnologie modernă. Acest joc de lumini şi umbre este scos în evidenţă şi de stilul grafic al jocului, desenat de mână şi nu chiar atât de accesibil unei audienţe mainstream. Totuşi, chiar dacă personal prefer look-ul clasic al jocurilor adventure (în stilul Broken Sword), direcţia artistică din Broken Age are un farmec aparte.

Ajută şi partea audio a jocului, atmosfera creată de coloana sonoră şi de voci fiind demnă de vechile titluri LucasArts. Vocile mai ales ies în evidenţă, fiind interpretate de câţiva actori cu greutate: Elijah Wood şi Masasa Moyo în rolurile principale, acompaniaţi de Wil Wheaton, Jennifer Hale sau Jack Black. Expresivitatea vocilor, cuplată cu prim planurile folosite în secvenţele de dialog, precum şi calitatea unor replici ridică şi mai mult ştacheta.

Din păcate, Broken Age păcătuieşte la un capitol extrem de important pentru un joc adventure de calitate: complexitatea puzzle-urilor. Ce-i drept, în marea majoritate a timpului ştii exact ce ai de făcut şi nu bâjbâi după soluţii care sfidează logica. Totuşi, una e să foloseşti legăturile logice şi alta e ca orice puzzle din joc să aibă soluţii de tipul „mură-n gură”, în care de cele mai multe ori este suficient să culegi un obiect şi să-l foloseşti în locul adecvat pentru a rezolva situaţia. Din acest punct de vedere, Broken Age îşi sfidează iluştrii precursori, nefiind mai mult decât un banal titlu casual.

Dificultatea inexistentă afectează direct şi durata de joc, primul act din Broken Age (singurul disponibil la momentul de faţă) putând fi dus la bun sfârşit în mai puţin de 4 ore. Mult prea puţin pentru un titlu care te forţează să scoţi peste 20 de euro din buzunar. Nu ţine nici scuza cu viitoarea apariţie a celui de-al doilea act, care va completa povestea. Spre comparaţie, primul episod din Broken Sword 5: The Serpent’s Curse (joc ce la rândul său este programat pentru o lansare în două capitole) poate fi terminat în aproximativ 8 ore.

Aşadar, chiar dacă articolul începuse într-o notă pozitivă, verdictul final în legătură cu Broken Age nu este atât de roz: Tim Schafer impresionează din nou cu un univers şi o atmosferă demne de ceea ce însemnau jocurile adventure pe vremuri, însă calcă strâmb în ceea ce priveşte puzzle-urile şi nivelul de dificultate aproape inexistent. As sugera să nu investiţi încă în Broken Age şi să aşteptaţi fie lansarea celui de-al doilea act, fie o reducere de preţ semnificativă.