Assassin’s Creed 4: Black Flag – Next-Gen Trailer

| 13.09.2013
Assassin’s Creed 4: Black Flag – Next-Gen Trailer

Assassin’s Creed IV: Black Flag se lansează pe un număr record de platforme, Ubisoft plănuind versiuni pentru nu mai puţin de cinci console – Xbox 360, PlayStation 3, Nintendo Wii U, Xbox One şi PlayStation 4 – pe lângă obişnuita variantă pentru PC. Totuşi, ediţiile next-gen (PC, PlayStation 4 şi Xbox One) vor beneficia de îmbunătăţiri grafice evidente, după cum reiese din următorul trailer.

În Assassin’s Creed IV: Black Flag, căpitanul Edward Kenway va avea posibilitatea de a vizita peste 50 de locaţii, dintre care nu vor lipsi cele trei mari oraşe din joc: Havana, Kingston sau Nassau. Folosindu-şi propria corabie, The Jackdaw, Edward va putea explora chiar şi fundurile oceanelor, în căutare de epave şi comori.

Assassin’s Creed IV: Black Flag va fi lansat pentru Xbox 360, PlayStation 3 şi Nintendo Wii U pe 1 noiembrie 2013 în Europa. Versiunea de PC va urma după câteva săptămâni. Ediţia pentru PlayStation 4 va fi disponibilă în Europa pe 29 noiembrie 2013, în timp ce varianta de Xbox One va putea fi achiziţionată începând cu 22 noiembrie 2013.

Assassin's Creed 4 Black Flag

Urmărește Go4Games.ro pe Google News