Ubisoft a lansat un nou trailer pentru Assassin’s Creed IV: Black Flag, prezentând prin intermediul acestuia întregul demo de la Gamescom 2013. Astfel, în secvenţele video de mai jos aveţi ocazia să vizionaţi demonstraţia de gameplay pe care jurnaliştii şi vizitatorii au putut să o încerce în cadrul târgului de la Koln.
În Assassin’s Creed IV: Black Flag, căpitanul Edward Kenway va avea posibilitatea de a vizita peste 50 de locaţii, dintre care nu vor lipsi cele trei mari oraşe din joc: Havana, Kingston sau Nassau. Folosindu-şi propria corabie, The Jackdaw, Edward va putea explora chiar şi fundurile oceanelor, în căutare de epave şi comori.
Assassin’s Creed IV: Black Flag va fi lansat pentru Xbox 360, PlayStation 3 şi Nintendo Wii U începând cu 1 noiembrie 2013 în Europa. Versiunea de PC va urma după câteva săptămâni, în timp ce ediţiile pentru PlayStation 4 şi Xbox One vor fi disponibile odată cu apariţia acestor noi console.