Xbox One va funcţiona şi fără Kinect, controller-ul în prim plan

| 13.08.2013
Xbox One va funcţiona şi fără Kinect, controller-ul în prim plan

Microsoft continuă politica de schimbare a aproape tuturor elementelor anunţate ca părţi integrante a experienţei oferite de Xbox One. După ce a renunţat la măsurile DRM anunţate iniţial şi la obligativitatea ca un producător independent să apeleze la un publisher consacrat pentru a-şi putea publica jocurile pentru viitoarea consolă, Microsoft şi-a îndreptat privirile şi asupra controversatului Kinect.

În ultimele luni, noul senzor Kinect pentru Xbox One a fost principalul motiv pentru care viitoarea consolă de la Microsoft a continuat să nu fie vazută prea bine în comunităţile de gameri de pe Internet. În primul rând, este vorba de diferenţa de 100€ dintre preţurile consolelor Xbox One şi PlayStation 4 (în favoarea celor de la Sony), cauzată, în opinia multora, de includerea senzorului Kinect în pachetul oferit de Microsoft.

Xbox One

În al doilea rând, Kinect nu are o reputaţie prea bună în rândurile fanilor jocurilor serioase, fiind considerat mai degrabă o jucărie cu un timp de răspuns dezamăgitor, orientată către copii sau jucătorii de ocazie. Nu în ultimul rând, s-a pus problema încălcării dreptului la viaţa privată, Kinect (senzor dotat cu o cameră video) urmând să fie în permanenţă pornit, chiar şi atunci când consola va fi în stand-by.

Astfel, cei de la Microsoft au decis că Xbox One va putea fi folosit şi fără a conecta la consolă noul senzor Kinect. Bineînţeles, aplicaţiile şi jocurile dezvoltate special pentru Kinect (cum ar fi Kinect Sports Rivals sau Skype) nu vor funcţiona în acest mod de utilizare. De asemenea, vor fi adăugate setări avansate pentru Kinect, special pentru a proteja viaţa privată a viitorilor deţinători de Xbox One.

Nu în ultimul rând, Larry Hryb, director de programe pentru Xbox Live, cunoscut şi sub porecla de Major Nelson, a prezentat în detaliu noul controller pentru Xbox One. Microsoft se laudă că a adus peste 40 de îmbunătăţiri faţă de vechiul gamepad pentru Xbox 360, dintre acestea putând fi enumerate noile impulse triggers (motoraşe de force feedback integrate în triggere), posibilitatea de a folosi controller-ul în modul wired (conectat printr-un cablu microUSB) sau noul pad direcţional.

Consola Xbox One va fi lansată în luna noiembrie a acestui an în 21 de ţări, printre care nu se numără şi România, la un preţ de 499$ în Statele Unite, 499€ în Europa şi 425£ în Regatul Unite al Marii Britanii.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News