După ce jocurile propriu-zise au fost neglijate în cadrul evenimentului de dezvăluire a consolei Xbox One, Microsoft s-a prezentat la E3 cu artileria grea din acest domeniu. Conferinţa de presă ţinută de gigantul din Redmond cu ocazia celui mai important târg de gaming s-a rezumat la a prezenta joc după joc (multe titluri exclusive, precum şi câteva multiplatform).
Conferinţa Microsoft a debutat furtunos cu un nou trailer din Metal Gear Solid V: The Phantom Pain, în care au fost prezentate câteva dintre noutăţile pe care acest joc le va aduce seriei (în principal legate de natura open-world a noului MGS). Momentul a fost încheiat de apariţia pe scenă a celebrului designer Hideo Kojima, care a confirmat faptul că MGS V: The Phantom va fi lansat şi pe Xbox One.
Apoi, pentru scurt timp, cei de la Microsoft au preferat să se concentreze asupra deja existentului Xbox 360, promiţând că vechea consolă va mai avea ani buni de viaţă, urmând a fi susţinută cu software în continuare. Pentru a întări afirmaţia, a fost prezentată o nouă revizie de Xbox 360 (cu un design inspirat de noul Xbox One), precum şi câteva adiţii aduse serviciului Xbox Live. Astfel, urmând modelul PlayStation Plus, Xbox Live va oferi gratuit abonaţilor Gold câte două jocuri de Xbox 360 în fiecare lună: pentru început, acestea vor fi Halo 3 şi Assassin’s Creed II.
În plus, Microsoft i-au avut invitaţi pe cei de la Wargaming.net, care au prezentat în premieră ediţia pentru Xbox 360 a renumitului joc free-to-play World of Tanks. Suportul software pentru Xbox 360 nu se va opri însă aici, titluri precum Max: The Curse of Brotherhood (exclusiv), Dark Souls 2 (aşteptat în martie 2014) şi Grand Theft Auto V urmând să fie lansate pentru “bătrâna” consolă Microsoft.
După acest scurt moment orientat către vechiul 360, s-a revenit la Xbox One şi jocurile dedicate acestuia. Balul a fost deschis de Ryse: Son of Rome, un joc de acţiune realizat de Crytek exclusiv pentru noua consolă Microsoft. Jucătorii vor putea controla un conducător roman în lupte sângeroase, prea mult accent fiind totuşi pus pe secvenţele de tip quick time event.
O altă surpriză a fost prezenţa pe scenă a lui Ted Price de la Insomniac Games, studio ce şi-a câştigat faima realizând jocuri exclusive pentru platformele PlayStation (Spyro The Dragon, Ratchet & Clank, Resistance). Price a confirmat faptul că Insomniac Games lucrează la Sunset Overdrive, un shooter multiplayer open-world cu un stil artistic oarecum copilăros. Sunset Overdrive este un alt titlu realizat exclusiv pentru Xbox One.
A venit apoi rândul celor de la Turn 10 Studios să prezinte în detaliu viitorul Forza Motorsport 5, joc ce va fi disponibil chiar la momentul lansării noului Xbox One. După cum era de aşteptat, Forza 5 arată foarte bine, producătorii promiţând un framerate de 60FPS la o rezoluţie FullHD 1080p. În plus, calculele realizate în cloud vor fi folosite pentru a adapta nivelul de dificultate la modalitatea de şofat a jucătorului.
Pentru a arată că nu neglijează curentul indie, următorul joc prezentat a provenit de la Capybara Games, autorii foarte apreciatului Superbrothers: Sword & Sworcery EP. Este vorba despre Below, în afara trailerului nefiind însă oferite detalii suplimentare despre acest titlu.
Unul dintre cele mai apreciate momente ale conferintei Microsoft a fost prezenţa pe scenă a lui Sam Lake de la Remedy Entertainment (părinţii seriilor Max Payne şi Alan Wake), care a prezentat în premieră secvenţe in-engine din Quantum Break, un nou joc exclusiv pentru Xbox One. După cum ne-au obişnuit deja jocurile finlandezilor, şi Quantum Break arată foarte bine.
A urmat Project Spark, un joculeţ simpatic prin intermediul căruia utilizatorii îşi vor putea crea propriile experienţe ludice. Cu ajutorul Kinect sau prin intermediul unei tablete conectate la consola Xbox One, jucătorii îşi vor putea edita propriile medii de joc, propriile personaje şi inamici.
Fanii jocurilor de lupte nu au fost neglijaţi, Microsoft anunţând scoaterea de la naftalină a unei francize aproape date uitării: Killer Instinct. Cu ajutorul noului titlu a fost demonstrată şi funcţia de Game DVR a noului Xbox One (înregistrarea şi partajarea de clipuri de gameplay), precum şi posibilitatea de difuza stream-uri video cu gameplay prin intermediul Twitch TV. A fost confirmat de asemenea faptul că se va renunţa la punctele Microsoft, preţurile de pe Xbox Live urmând să fie afişate în bani reali.
A mai fost prezentat şi Crimson Dragon, un titlu arcade în care jucătorii vor putea controla un dragon.
Următorul segment al conferinţei a fost dedicat publisherilor third party, pe scena Microsoft făcându-şi apariţia titluri precum Dead Rising 3 (joc cu zombies realizat de Capcom Vancouver exclusiv pentru Xbox One), Battlefield 4 (care va rula în 60FPS pe Xbox One; de asemenea, demo-ul pregătit de producători a avut câteva probleme la pornire) şi The Witcher 3: Wild Hunt (cu gameplay prezentat în premieră).
Apoi, un trailer misterios s-a dovedit a ascunde un nou joc al francizei Halo, aşteptat pe Xbox One în cursul anului viitor. Noul Halo îl va avea din nou în prim plan pe Master Chief şi va rula, la rândul său, cu un framerate de 60FPS.
A urmat momentul adevărului: Microsoft a anunţat că Xbox One va fi lansat în luna noiembrie şi va costa 499$ în Statele Unite, 499€ în Europa şi 425£ în Regatul Unite al Marii Britanii. Un preţ un pic cam piperat, dacă ar fi să ne luăm după reacţia publicului la acest anunţ.
De asemenea, Microsoft a evitat orice discuţie despre sistemul DRM (digital rights management) ce urmează a fi folosit de consola Xbox One; acesta va impune ataşarea jocurilor (digitale sau retail) de conturile Xbox Live şi nu va permite vânzarea acestora la mâna a doua sau împrumutul către prieteni. De asemenea, Xbox One va necesita conectare la internet zilnică pentru autentificarea jocurilor.
Surpriza păstrată pentru final a fost prezentarea lui TitanFall, un shooter multiplayer dezvoltat de echipa de la Respawn Entertainment pentru Xbox One. Jocul combină elemente de Call of Duty şi Hawken (poţi conduce mechi în luptă) şi foloseşte motorul grafic Source (Half-Life 2, Portal 2). Ulterior a fost confirmat faptul că TitanFall va fi lansat şi pe Xbox 360 şi PC în primăvara anului viitor.
Comparativ cu debutul Xbox One, unde s-a preferat să se vorbească despre programe TV în loc de jocuri, conferinţa Microsoft de la E3 2013 a mulţumit gamerii hardcore, prezentând numeroase titluri interesante şi spectaculoase. Păcat că spectacolul în sine a fost stricat de refuzul celor de la Microsoft de a discuta despre măsurile DRM draconice şi preţul cam piperat al consolei Xbox One.