Batman: Arkham Origins anunţat oficial

| 10.04.2013
Batman: Arkham Origins anunţat oficial

Warner Bros. Interactive Entertainment şi DC Entertainment au anunţat Batman: Arkham Origins şi Batman: Arkham Origins Blackgate, următoarele jocuri ale seriei Batman: Arkham. Batman: Arkham Origins este realizat de studioul WB Games Montreal pentru Xbox 360, PlayStation 3, Nintendo Wii U şi PC, în timp ce Batman: Arkham Origins Blackgate este dezvoltat de Armature Studio şi va fi disponibil pentru platformele portabile Nintendo 3DS şi PlayStation Vita.

Acţiunea din Batman: Arkham Origins va fi plasată într-un Gotham City extins şi va conţine o poveste originală care se va desfăşura cu câţiva ani înaintea evenimentelor din Batman: Arkham Asylum şi Batman: Arkham City. Întrucât acţiunea are loc înainte de apariţia celor mai periculoşi criminali din Gotham City, Batman: Arkham Origins prezintă un Batman tânăr şi neexperimentat, care se va lupta cu infractorii pentru a deveni Cavalerul Negru. Pe măsură ce vor avansa în joc, jucătorii vor intra în contact cu personaje importante, nemaîntâlnite până acum în vechile titluri Batman.

Batman: Arkham Origins Blackgate este un joc de acţiune 2.5D care va aduce, pentru prima dată, experienţa Batman: Arkham pe consolele handheld. Jucătorii de Batman: Arkham Origins Blackgate vor putea continua povestea versiunii de console pentru a descoperi şi mai multe detalii despre trecutul Cavalerului Negru.

Batman: Arkham Origins şi Batman: Arkham Origins Blackgate se vor lansa simultan, pe 25 octombrie 2013. Până atunci, puteţi arunca o privire, în galeria ataşată, la primele imagini şi artwork-uri din Batman: Arkham Origins.

Batman Arkham Origins

Urmărește Go4Games.ro pe Google News