Thief – legenda jocurilor stealth renaşte

| 06.03.2013
Thief – legenda jocurilor stealth renaşte

Nu mai trece o lună fără ca revista GameInformer să nu aibă vreo exclusivitate importantă pe coperta. De această dată este vorba despre dezvăluirea oficială a noului titlu Thief (cunoscut până acum sub numele de Thief 4), rezultatul celei mai noi colaborări dintre publisher-ul Square Enix şi studioul Eidos Montreal (autorii excelentului Deus Ex: Human Revolution).

Hoţul Garrett revine în rolul principal şi în noul Thief, acţiunea urmând să se desfăşoare într-o metropolă gotică numită, simplu, The City. La fel ca în Dishonored, oraşul, căzut victimă unei epidemii de ciumă, este condus cu mână de fier de un tiran, cunoscut drept Baronul, printre preocupările căruia nu se află şi soarta populaţiei de rând. Privilegiile şi averile se află sub controlul Baronului, prin intermediul apropiaţilor acestuia.

Thief

Acest gen de scenariu îi convine de minune lui Garrett, preocupat în principal de ideea de a jefui, fără a-l interesa actele de eroism. Producătorii promit să rămână fideli mecanicilor de joc care au consacrat precedentele titluri ale seriei, fiind aduse însă modificări importante acestor formule. Spre exemplu, se va pune un accent mult mai mic pe latura magică a universului din noul Thief.

Astfel, deşi în continuare vor exista multiple moduri de a aborda situaţiile din joc, jucătorii vor fi ghidaţi spre obiectiv cu ajutorul unei săgeţi care ar trebui să eficientizeze navigarea prin niveluri. De asemenea, Garrett va beneficia de un Focus Mode, care, odată activat, va evidenţia obiectele interactive din decor (cu un sistem de afişare a amprentelor de pe acestea, pentru a detecta mai uşor lucrurile de valoare) sau punctele vulnerabile ale inamicilor.

După cum spuneam, Garrett este în primul rând un hoţ, acesta neputându-şi măsura forţele în luptă directă cu viitorii inamici din Thief. În schimb, acesta va prefera abordările bazate pe furişare, următoarele unelte urmând a face parte din inventarul eroului principal: blackjack (util pentru incapacitarea inamicilor prin lovirea acestora în ceafă), arc (cu utilizări şi în afara luptelor, poţi distrage atenţia inamicilor cu ajutorul unei săgeţi bine plasate), claw (gheara, utilă pentru a ajunge în locuri altfel inaccesibile) şi săgeţile de mai multe tipuri (cele cu gheaţă vor putea stinge focurile, cele cu fum vor fi utile pentru pornirea unor diversiuni etc.).

Noul Thief este aşteptat în 2014, pentru PC, PlayStation 4 şi alte console de nouă generaţie încă neanunţate.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News