Sleeping Dogs Review: concurenţă serioasă pentru GTA?

Grand Theft Auto este fără urmă de îndoială regele genului open-world action. Mulţi au încercat să fure coroana seriei realizată de Rockstar Games însă nimeni nu a reuşit până în prezent. Combinaţia extrem de bine dozată de poveste, umor şi acţiune, precum şi farmecul incontestabil al titlurilor GTA nu au fost egalate niciodată de concurenţă, fie că aceasta s-a numit Saints Row, Just Cause sau Mafia.

Activision a luat probabil în considerare acest aspect atunci când a hotărât să renunţe la seria True Crime (o altă aşa-zisă clonă de GTA) şi, implicit, la ceea ce urma să fie viitorul joc al acesteia: True Crime Hong Kong. Din fericire, reprezentanţii studioului producător United Front Games nu s-au dat bătuţi atât de uşor şi, ferm convinşi de calitatea produsului lor, au reuşit să găsească un alt publisher pentru joc: Square Enix.

Astfel, chiar dacă numele jocului a fost schimbat în Sleeping Dogs, elementele de bază au rămas aceleaşi: poliţistul sub acoperire, străzile aglomerate ale Hong Kong-ului, artele marţiale, urmăririle cu maşini şi o poveste demnă de filmele de acţiune asiatice. Reuşeşte însă Sleeping Dogs să se ridice la nivelul calitativ al seriei Grand Theft Auto sau avem din nou de-a face cu o replică dezamăgitoare?

POVESTE

Naraţiunea din Sleeping Dogs îl care ca personaj central pe Wei Shen, poliţist sub acoperire, infiltrat de HKPD în randurile Sun On Yee, o organizaţie criminală ce-şi desfăşoară activitatea în Hong Kong. Astfel, este lesne de dedus în ce direcţie au vrut producătorii să orienteze firul epic al jocului, desfăşurarea evenimentelor din Sleeping Dogs fiind oarecum previzibilă.

Chiar şi aşa, nimeni nu s-ar fi aşteptat la altceva de la un joc care a purtat titlul True Crime: Hong Kong. Povestea din Sleeping Dogs este exact ceea ce trebuie să fie, reunind sub un singur acoperiş mai toate stereotipurile filmelor de acţiune asiatice. Trecând însă peste acest aspect, intervine inevitabila comparaţie cu Grand Theft Auto.

Spre deosebire de un joc precum GTA4, intriga din Sleeping Dogs pare grăbită şi sunt săriţi paşi importanţi, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor dintre personaje. Astfel, deşi deznodământul poveştii lui Wei Shen este satisfăcător, rămâi cu senzaţia că producătorii ar fi putut dezvolta firul narativ mult mai mult decât au reuşit să o facă.

STRUCTURA ŞI GAMEPLAY

Aşa cum îi stă bine oricărui joc de acţiune open-world, şi obiectivele din Sleeping Dogs sunt împărţite în două mari categorii: misiunile principale, prin rezolvarea cărora avansează povestea şi cele secundare, a cărora îndeplinire rămâne la latitudinea jucătorului. O mare parte din farmecul lui Sleeping Dogs se regăseşte însă în aceste misiuni facultative, ce pot duce la dobândirea de numeroase upgrade-uri.

În primul rând, chiar dacă pozează într-un criminal fără scrupule, Shen nu ezită să mai ofere o mână de ajutor şi colegilor din Poliţie, rezolvând câteva cazuri pentru aceştia. Şi când spun „câteva”, nu exagerez cu nimic: întregul joc oferă doar patru astfel de obiective secundare, foarte puţine în comparaţie cu numărul misiunilor principale.

Din fericire, oraşul este împânzit de aşa-zisele „face missions”, diferite favoruri pe care Wei le poate îndeplini pentru cetăţenii de pe străzile Hong Kong-ului. Câteodată amuzante, câteodată serioase, alteori de-a dreptul sărite de pe fix, aceste activităţi suplimentare au darul să crească reputaţia personajului principal, factor care influenţează, de exemplu, eleganţa hainelor pe care acesta le poate purta.

De altfel, fiecare misiune îndeplinită cu succes, în funcţie de tipul acesteia, îi aduce lui Wei experienţă suplimentară: finalizarea cu succes a misiunilor pentru Sun On Yee, Poliţie etc. are ca efect imediat deblocarea unei serii de upgrade-uri (mişcări de luptă noi, abilităţi suplimentare etc.). Şi când vine vorba de varietatea acestor misiuni, Sleeping Dogs se poate duela de la egal la egal cu reprezentaţii de seamă ai genului (inclusiv seria GTA): avem parte de lupte corp la corp, schimburi de focuri, urmăriri şi curse de maşini, lupte de cocoşi, karaoke, poker, întâlniri amoroase etc.

Să ne oprim un pic asupra fiecărui astfel de element. Încă de la început, este ridicată problema armelor de foc: Hong Kong-ul nu se aseamănă cu Statele Unite ale Amercii din acest punct de vedere. Armele sunt foarte rare, până şi în rândurile mafiei locale, răufăcătorii asiatici preferând să-şi rezolve disputele într-o manieră ceva mai tradiţională: luptele corp la corp cu o puternică infuzie de arte marţiale.

Astfel, majoritatea confruntărilor cu membrii găştilor concurente se vor desfăşura într-o manieră asemănătoare cu ceea ce întâlneam în Batman: Arkham City. Întregul sistem de luptă se bazează pe ideea de contraatac, complexitatea fiind însă mai ridicată decât în jocul celor de la Rocksteady. În funcţie de durata apăsării butonului de atac, puterea loviturilor lui Shen poate varia, de la un simplu pumn până la o lovitură întoarsă de picior (în stilul lui Van Damme), capabilă să pună la pământ un întreg grup de inamici.

De asemenea, pe parcursul jocului, Wei Shen are posibilitatea de a se antrena în dojo-ul fostului său mentor în ale artelor marţiale, învăţând astfel o sumedenie de mişcări noi, extrem de folositoare pe măsură ce povestea avansează şi oponenţii devin din ce în ce mai rezistenţi. Merită amintite şi execuţiile cu ajutorul obiectelor din mediul înconjurător, nimic nefiind mai satisfăcător decât ciopârţirea unui adversar într-o gură de ventilaţie sau „contactul fierbinte” dintre faţa unui oponent şi plita încinsă a unui cuptor.

Totuşi, chiar dacă luptele armate nu sunt prea dese în Sleeping Dogs, atunci când schimburile de focuri îşi fac apariţia, acestea funcţionează neaşteptat de bine. Wei nu va cumpăra arme (aşa cum se întâmpla în GTA) ci le va folosi pe cele sustrase de la inamici, iar gama acestora nu este prea variată (avem de-a face cu pistoale, puşti, arme de asalt şi, extrem de rar, câte o armă mai „grea”, precum un aruncător de grenade).

Chiar şi aşa, calitatea acestor secvenţe de acţiune este complementată de un sistem de cover excelent realizat. Din acest punct de vedere, Sleeping Dogs este mult peste GTA4 sau chiar Max Payne 3. Şi, dacă tot am adus în vorba fostul detectiv newyorkez, în jocul celor de la United Front avem parte şi de câteva momente de slow-motion, care, deşi nu la fel de spectaculoase ca în titlurile Max Payne, întregesc într-un mod armonios tabloul luptelor din Sleeping Dogs.

În ceea ce priveşte condusul maşinilor, cei de la United Front Games au ales o cale diferită faţă de cele mai recente titluri GTA. Astfel, în timp ce Grand Theft Auto IV punea un accent evident pe realism atunci când venea vorba de comportamentul vehiculelor, în Sleeping Dogs acest aspect este tratat într-o manieră 100% arcade. Diferenţele dintre maşini se simt doar la nivelul vitezei maxime pe care acestea o pot atinge, controlul, în rest, fiind exagerat de simplu. Latura arcade este accentuată şi de posibilitatea ca Wei să sară dintr-o maşină într-alta din mers, într-un stil pe cât de neverosimil, pe atât de spectaculos.

La fel de superficiale sunt şi întâlnirile amoroase la care Wei poate lua parte. Pe parcursul jocului, Shen poate alege să curteze o serie de femei, aceste misiuni fiind de cele mai multe ori extrem de uşor de dus la bun sfârşit. Mai mult, cucerirea unei astfel de domnişoare nu are implicaţii narative (acestea pur şi simplu dispar după ce Wei „şi-a atins scopul”), drept răsplată fiind afişate însă pe hartă puncte de interes (cum ar fi cutiile ascunse sau altarele ce conferă bonsuri de sănătate).

Astfel, activităţile suplimentare nu se fac remarcate prin cine ştie ce grad de complexitate, însă adaugă o puternică notă de varietate, atât de necesara unui joc open-world. Din păcate, odată finalizate toate misiunile existente pe hartă (doar cele principale pot împinge durata de joc la peste zece ore de gameplay), nu prea mai ai ce face în Sleeping Dogs, titlului celor de la United Front Games lipsindu-i o componentă multiplayer.

COLOANĂ SONORĂ, GRAFICĂ ŞI CONTROL

La fel ca în Grand Theft Auto, maşinile din Sleeping Dogs sunt înzestrate cu radiouri, la care pot fi ascultate o sumedenie de posturi. Astfel, muzica variază de la genurile clasice (de club, hip-hop, rock, metal etc.) şi până la teme de influenţă orientală, perfecte pentru a întregi atmosfera Hong Kong-ului virtual. De altfel, şi vocile personajelor sunt exact ceea ce te-ai aştepta de la un astfel de joc, engleza vorbită cu accent stricat încadrându-se perfect în limitele trasate de dublajul unor filme asiatice de acţiune.

Adevărata vedetă din Sleeping Dogs este însă prezentarea grafică. În timp ce versiunile de console ale jocului arată bine, ediţia de PC este de-a dreptul impresionantă din punct de vedere grafic: personajele sunt realizate în detaliu, folosirea eficientă (dar şi foarte estetică) a shaderilor având darul de a scoate în evidenţă o sumedenie de detalii, cum ar fi musculatura corpurilor sau transpiraţia. Cât despre realizarea mediului înconjurător, ajunge să vezi o dată Hong Kong-ul din Sleeping Dogs pe timp de noapte, măcinat de o ploaie uşoară, pentru a te îndrăgosti irevocabil de jocul celor de la United Front.

Din păcate, în ceea ce priveste controlul, deşi ultimele update-uri aduc îmbunătăţiri semnificative, Sleeping Dogs este greoi de jucat cu mouse-ul şi tastatura. Pornind de la sistemul de luptă corp la corp şi ajungând până la mini-game-urilor din joc (deschiderea de lacăte, plantarea de dispozitive de ascultare a convorbirilor etc.), toate au fost gândite pentru controller, folosirea unui astfel de dispozitiv fiind recomandată chiar şi pentru versiunea de PC a jocului.

CONCLUZIE

Deşi din punct de vedere narativ Sleeping Dogs a fost tratat destul de superficial, când vine vorba de misiunile propriu-zise, de varietatea şi nivelul de finisare ale gameplay-ului şi ale graficii, creaţia celor de la United Front Games străluceşte cu adevărat. Putem spune că, pentru prima oara în foarte mulţi ani, Grand Theft Auto are în sfârşit un concurent demn de luat în seamă.